ZBOR Hub Ploiești și asociația Eurospirit organizează luni două ateliere interactive de comunicare și discurs, dedicate tinerilor care vor să vorbească „clar, convingător și plin de încredere” și să aibă „o dicție impecabilă”.
Ambele sesiuni de învățare vor fi susținute de către Sara Marinescu, profesor de limba engleză și community manager la ZBOR Hub Ploiești, și vor avea loc luni, 17 martie, la hubul de tineret din Ploiești (strada Nicolae Simache, nr. 4).
Primul workshop va începe la ora 9:00 și vizează comunicarea și discursul. În cadrul acestuia, participanții vor învăța, potrivit organizatorilor, „tehnici pentru a vorbi cu impact și siguranță”.

Cel de-al doilea atelier se va derula începând cu ora 11:00 și va pune accentul pe dicție, promițându-le tinerilor că „vor descoperi tehnici practice care îi vor ajuta să aibă un discurs fluent și plin de expresivitate”.
„Te așteptăm la ZBOR Hub Ploiești”, transmit reprezentanții hubului gestionat de Eurospirit și susținut financiar de BCR, pe rețelele de socializare.
Accesul la ateliere se va face în mod gratuit, dar locurile sunt limitate.
Citește și: AlexisON, de vorbă cu tinerii la hubul ZBOR din Ploiești: „Ieșiți din zona de confort și perseverați!”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană