Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

SDG Game 2030
Categorie: Știri locale

Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești organizează miercuri, în parteneriat cu Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, un atelier interactiv dedicat Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (SDG-uri) și combaterii risipei alimentare.

 

Evenimentul se va baza pe conceptul de SDG Game 2030, un joc de simulare multiplayer ce reproduce provocările globale dintre anii 2015-2030. Participanții vor avea, potrivit organizatorilor, ocazia să înțeleagă impactul deciziilor economice, sociale și de mediu asupra dezvoltării durabile, dar și să descopere soluții eficiente pentru reducerea risipei alimentare, în contextul obiectivelor precum Foamete Zero (SDG 2), Acțiune Climatică (SDG 13) și Consum Responsabil (SDG 12).

Atelierul va fi facilitat de Andrei Dobre, singurul trainer acreditat internațional pentru SDG Game 2030, cu o vastă experiență în educație și sustenabilitate. Acțiunile vor avea loc miercuri, 26 martie, la Centrul de Învățare al Universității Petrol-Gaze din Ploiești, începând cu ora 13:30.
🆓 Participarea va fi gratuită (în limita celor 40 de locuri disponibile).

Înscrierea se face pe principiul „primul venit, primul servit”, iar confirmările vor fi transmise prin e-mail până pe 25 martie. Cei interesați sunt invitați să completeze formularul de înscriere disponibil AICI.

 

Citește și: Consiliul Județean Prahova investește în autonomia energetică prin centrale fotovoltaice

    
Back To Top