-
ZBOR Hub Ploiești a găzduit sâmbătă o primă întâlnire a voluntarilor care s-au înscris în asociația Eurospirit cu coordonatorii programelor de tineret din cadrul ONG-ului.
-
Radu Simionescu, președintele Eurospirit și manager al programului Ploiești #LetsPLAY - Capitala Tineretului din România 2024, le-a prezentat participanților activitatea organizației și oportunitățile pe care aceasta le va oferi.
Printre inițiativele importante derulate de Eurospirit până în prezent, acesta a menționat în discursul său evenimentele „De la cal, la cai putere” și „Gala Tineretului Prahovean”, alături de parteneriatele cu festivalurile „LaRock” și „Republik Fest”.
De asemenea, participanții au aflat mai multe despre ZBOR Hub Ploiești și ZBOR România, precum și despre echipa care susține aceste inițiative: Niko Iliescu (PR și social media), Sara Marinescu (community manager), Diana Costăchescu (community manager și coordonator de voluntari) și Alex Iliescu (coordonator de voluntari și creative maker).


Cu ocazia acestei întâlniri, s-a lansat oficial conceptul de „Pașaport de Zbor”, un program inovator care le va permite voluntarilor să beneficieze de diverse oportunități și beneficii. În cadrul acestei inițiative, voluntarii vor putea să participe la ateliere și activități de dezvoltare pe mai multe laturi, iar după ce vor îndeplini anumite „task-uri” vor putea facilita chiar și propriile ateliere.
Radu Simionescu, președintele Eurospirit, prezintă noul program în exclusivitate pentru Actualitatea Prahoveană:
„Sâmbătă, am prezentat noii generații de voluntari conceptul «Pașaport de Zbor». Acest concept, gândit și conceput la 15 ani de la înființarea asociației, presupune lansarea Școlii Non-Formale EURO ZBOR.

Astfel, participanții vor primi un pașaport, și la finalul celor 24 de «călătorii» de cunoaștere și de dezvoltare, vor putea fi absolvenți. Cele 24 de călătorii îi vor purta în mai multe lumi diferite, de la workshopuri despre educație financiară și antreprenorială, la vizite de studiu și organizarea de evenimente, până la realizarea de activități individuale.
Cei 50 de beneficiari ai programului pilot «Pașaport de Zbor» vor avea posibilitatea, pe parcursul a 6 luni, să experimenteze diferite tipuri de activități și concepte de lucru, să cunoască lideri din diferite domenii și să învețe anumite tehnici pe care în școala formală nu le pot dezvolta”.

De asemenea, organizatorii anunță că voluntarii care nu au reușit să participe la întâlnirea de sâmbătă vor putea lua parte la o ședință similară, care va avea loc peste două săptămâni.
Citește și: „Vacanța lui Grinch’ulică în România” - spectacol pentru copii, la Ploiești
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană