ZBOR Hub Ploiești va găzdui marți, 1 aprilie, un eveniment dedicat tinerilor care „vor să facă bani din pasiunea lor”. Invitatul special al organizatorilor este Sever Staicu, inginer de sunet ploieștean, care lucrează cu artiști de renume din țară.
„Te-ai întrebat vreodată ce înseamnă să fii inginer de sunet și cum îți poți transforma pasiunea în carieră?
Vino pe 1 aprilie, ora 19:00, la ZBOR Hub Ploiești, la o discuție inspirațională cu Sever Staicu!”
- transmit reprezentanții hubului gestionat de Eurospirit și susținut financiar de BCR, pe rețelele de socializare.

- ZBOR Hub Ploiești se află pe strada Nicolae Simache, la numărul 4 -
Organizatorii le promit participanților că vor descoperi ce presupune meseria de inginer de sunet și cum să își monetizeze pasiunea, primind de asemenea o serie de sfaturi practice din industria muzicală.
Sever Staicu este un nume consacrat în domeniu și lucrează cu artiști precum Liviu Teodorescu, Theo Rose, Lidia Buble, Alexandra Stan, AMI, Florian Rus, Rareș Mariș și Andrei Ursu.
Locurile sunt limitate, iar accesul la eveniment se va face în mod gratuit, completând un formular de înscriere online disponibil AICI.

ZBOR Hub Ploiești, parte a rețelei naționale de huburi ZBOR lansate de Banca Comercială Română, își propune să le ofere tinerilor cu vârste între 14 și 25 de ani resurse pentru dezvoltarea personală și profesională. Curricula hubului are ca teme principale educația financiară, antreprenoriatul, sustenabilitatea, competențele digitale și dezvoltarea personală.
Citeşte şi: AlexisON, de vorbă cu tinerii la ZBOR Hub Ploiești: „Ieșiți din zona de confort și perseverați!”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană