- Un bărbat de 60 de ani și-a pierdut viața în evenimentul produs joi, pe DJ101P, la Poiana Câmpina.
În accident a fost implicat un bărbat de 60 de ani care conducea un motociclu, iar pe raza satului Bobolia ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și ulterior a căzut în șanțul de scurgere al apelor pluviale, după cum au stabilit polițiștii, în urma primelor cercetări la fața locului.
„În urma producerii accidentului rutier a rezultat decesul bărbatului”, menționează IJP Prahova.
Verificările de până acum au scos la iveală că victima nu avea permis corespunzător categoriei din care face parte vehiculul pe care-l conducea.
Citiți și: Accident feroviar mortal, marți, în Prahova
Cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, a precizat sursa citată.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană