-
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat contracte de finanțare a cinci localități prahovene, unde autoritățile locale vor construi parcuri fotovoltaice.
-
Sumele necesare acestor investiții vor fi asigurate din Fondul pentru Modernizare.
114 contracte de finanțare, în valoare totală de peste 233 de milioane de lei, pentru construirea de parcuri fotovoltaice au fost semnate de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, de cinci dintre ele urmând să beneficieze un oraș și cinci comune din Prahova. Investițiile vizează sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice.
Din valoarea totală, de aproape 49 de milioane de euro, finanțarea nerambursabilă acoperă peste 40 de milioane, mai exact 200.329.065,29 lei.
Capacitatea totală instalată va fi de 32,66 MW.
Pe lista beneficiarilor se află orașul Mizil și comunele Tătaru, Valea Călugărească, Boldești-Grădiștea, Berceni.
„În primele două zile din luna aprilie am făcut pași concreți pentru viitorul energetic al României. Prin semnarea acestor contracte de finanțare, transformăm viziunea unei Românii moderne într-o realitate tangibilă: comunități cu acces la #energie sigură, la prețuri corecte și curată.
Aceste proiecte nu sunt doar planuri pe hârtie – ele înseamnă parcuri fotovoltaice performante, care vor aduce beneficii reale și directe oamenilor.
Citiți și: Consiliul Județean Prahova investește în autonomia energetică prin centrale fotovoltaice
Prin aceste investiții strategice, românii vor plăti facturi mai mici la energie, vor avea parte de un mediu mai curat, iar economia locală va primi un impuls important prin noi locuri de muncă în sectorul energiei regenerabile. Schimbăm fundamental sistemul energetic național, punând sustenabilitatea și inovarea în centrul deciziilor noastre. O astfel de tranziție energetică nu este doar un obiectiv ambițios, ci o necesitate pentru un viitor mai sigur și mai prosper pentru toți”, a declarat Sebastian Burduja.
În localitățile beneficiare, investițiile vor contribui la reducerea cheltuielilor, de la bugetul local, cu asigurarea energiei electrice pentru iluminatul public și sediile de instituții.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană