• În fiecare an, la 23 aprilie, se sărbătorește Ziua Forțelor Terestre, în aceeași zi în care se prăznuiește Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, Patronul spiritual și ocrotitor al militarilor din aceste forțe.
• Ziua Forțelor Terestre Române a fost sărbătorită și la Cercul Militar Ploiești.
Cu acest prilejul, Zilei Forțelor Terestre Române, Statul Major al Forțelor Terestre, marile unități și unitățile din subordine organizează, împreună cu autoritățile publice locale, ceremonii militare la monumentele închinate eroilor, competiții sportive și aplicativ-militare, activități cultural-educative și concerte ale muzicilor militare.
Cercul Militar Ploiești a găzduit astăzi, 23 aprilie, un simpozion dedicat Zilei Forțelor Terestre Române. La eveniment au participat militari reprezentând unitățile din județul Prahova, potrivit Bazei 2 Logistică „Valahia”.

În deschidere, s-a dat citire mesajului ministrului Apărării Naționale cu ocazia aniversării Zilei Forțelor Terestre.

Colonelul (ret.) și istoricul Constantin Chiper a vorbit despre importanța forțelor terestre în contextul celui de-al doilea război mondial, cu accent pe rolul unităților militare prahovene în desfășurarea acțiunilor.
Prezent în sală, preotul Bazei 2 Logistică „Valahia”, Andrei Cațan, a prezentat asistenței povestea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Forțelor Terestre Române.
Evenimentul a fost marcat, la final, prin interpretarea unui cântec de cătănie de către Nicolae Vicol, artist popular și președinte al Asociației Naționale a Veteranilor de Război - filiala Prahova. Nicolae Vicol a adus pe scenă și un imn al Forțelor Terestre, compoziție proprie.
La mulți ani tuturor militarilor din Forțele Terestre Române!
Foto: Baza 2 Logistică „Valahia”/ Facebook
CITEȘTE ȘI: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit astăzi de creștinătate
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană