• Pe 23 aprilie este sărbătorit Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți în tradiția creștină, atât în creștinismul ortodox, cât și în alte ramuri creștine.
• El este considerat un martir și este venerat pentru curajul și credința sa în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, fiind supranumit și „purtătorul de biruință”.
Potrivit tradiției creștine, Sfântul Gheorghe a trăit în secolul al III-lea în regiunea Cappadociei, care face parte în prezent din Turcia. El a fost un general roman de origine greacă și ofițer în garda împăratului roman Dioclețian și a devenit cunoscut pentru actele sale de curaj și pentru credința sa creștină puternică.
În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Cu toate astea, nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.
Numele Gheorghe (Gheorghios) provine din limba greacă (Άγιος Γεώργιος, Ágios Geó̱rgios,) și este sinonim cu: „agricultor" sau „lucrător al pământului”. Prenumele Gheorghe provine de la „Georgios” din greacă și este format din două rădăcini: „ge” care înseamnă „pământ”, iar „ergon” care înseamnă „muncă” sau „lucru”.
CITEȘTE ȘI: Membrii AMPAS, care acordă premiile Oscar, sunt acum obligaţi să vizioneze filmele pentru a putea vota
Legenda luptei Sfântului Gheorghe cu balaurul
Cea mai faimoasă legendă legată de Sfântul Gheorghe este cea a luptei sale cu balaurul, care simbolizează biruința credinței creștine asupra răului și a forțelor întunericului. Această poveste a fost transmisă de-a lungul secolelor și a fost subiectul multor reprezentări artistice și literare.
Povestea Sfântului Gheorghe a trecut granițele credinței și a devenit una dintre cele mai fascinante legende ale lumii creștine. Se spune că, în orașul Silena, un balaur fioros teroriza locuitorii, cerând jertfe pentru a-și potoli mânia. Când fiica regelui a fost aleasă ca ofrandă, destinul orașului părea pecetluit.
Dar, în acel moment crucial, a apărut Sfântul Gheorghe, un tânăr curajos și plin de credință. Rugându-se lui Dumnezeu, a înfruntat și a învins balaurul, salvând prin curajul său întreaga cetate. În schimb, le-a cerut locuitorilor să se boteze în numele lui Hristos. Astfel, Silena a renăscut prin credință, iar Gheorghe a devenit simbolul biruinței binelui asupra răului.
Cultul Sfântului Gheorghe s-a răspândit foarte mult, odată cu imaginea sa de cavaler care a răpus un balaur.
Protectorul militarilor
În Evul Mediu, Sfântul Gheorghe a devenit protectorul cavalerilor şi, în mod special, al cruciaţilor. Sfântul Gheorghe este unul dintre sfinții cei mai îndrăgiţi de creştini, fiind ocrotitorul Moldovei, chipul Sfântului Gheorghe, fiind reprezentat pe steagul voievodului Ştefan cel Mare, dar şi patronul Angliei, Georgiei şi al Moscovei.
Sfântul Gheorghe este considerat ocrotitorul multor categorii de persoane, inclusiv al militarilor, al călătorilor și al celor care lucrează cu animalele.
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române (a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea sfântului).
Sfântul Gheorghe este sărbătorit în aproape toate bisericile, de obicei pe data de 23 aprilie.
Tradiții și superstiții de Sfântul Gheorghe
Din vremuri străvechi, la echinocțiul de primăvară, este sărbătorit cu mare fast cel ce ține cheile cerului și eliberează soarele, ca să vină vara mai repede. Sângiorzul popular este totuna cu Sfântul Gheorghe, Purtătorul de biruință, din calendarul creștin-ortodox.
După datina străbună, sărbătoarea creștină a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe coincide cu o serie de ritualuri străvechi ce marchează renașterea naturii.
În icoane, Sfântul Gheorghe apare călare pe un cal alb, simbol al purității, al soarelui. Alături de Sfântul Dumitru, Sânmedru, cum e cunoscut în popor, celebrat pe 26 octombrie, Sfântul Gheorghe joacă un rol foarte important în anul pastoral, el fiind începătorul acestuia. Strămoșii spuneau că vara ține de la Sângiorz la Sânmedru.
Se spune că focul ar fi fost adus de Prometeu din lumea zeilor, unde reprezentanții masculinității îl aprindeau, în vreme ce femeile erau cele care aveau grijă să-l întrețină cum se cuvine. De aici și tradiția ca bărbații să fie cei ce aprind, de obicei, focul.
Așa se face că, în ajunul sărbătorii Sfântului Gheorghe, flăcăii aprind prin sate „Focul viu”, ritual de purificare deosebit de important, cu încărcătură magică, și sar peste foc, pentru a fi sănătoși tot anul.
Pentru a decurge totul conform tradiției, prima scânteie ce va aprinde vâlvătaia trebuie să sară numai din lemn, iască și paie, fără alte instrumente ajutătoare de aprins. Fumul trebuie îndreptat spre grajdurile cu vite, spre grădini, pentru a alunga spiritele rele, strigoii și bolile.
Cei ce iau parte la ritual vor fi feriți de rele, de farmece, vor fi sănătoși și sprinteni tot anul dacă sar peste focul magic. Se mai crede că, dacă focul se stinge, e semn rău. Prin urmare, femeile trebuie să fie foarte atente să păstreze flacăra vie.
Pe vremuri, păstorii obișnuiau să dea petreceri în jurul focului, unde împărțeau celor prezenți caș, lapte proaspăt și plăcinte cu brânză.
La biserici, în această zi, se împarte liliac, iar în unele regiuni, leuştean, pentru că există credinţa că acestea păstrează sănătatea oamenilor şi animalelor pe tot timpul anului şi îi feresc de rele.
Tot în această zi se serbează Moşii de Sfântul Gheorghe. Spre deosebire de alte sărbători, coliva nu se mai oferă, pentru că Sfântul Gheorghe cade în Săptămâna Luminată, când bucuria Învierii domină orice simbol al tristeții. Așa că, în loc de colivă, pachetele pot conține ouă roșii, pască, cozonac, sarmale, pâine și alte bucate tradiționale pascale. Este important ca totul să fie oferit cu suflet curat și, pe cât posibil, celor care au cu adevărat nevoie.
În această săptămână specială, inclusiv miercurea și vinerea sunt zile de „harți”, adică nu se ține post. Așadar, creștinii pot mânca de dulce, iar pachetele de pomană pot fi cât se poate de îmbelșugate.
În unele zone, încă se mai obişnuieşte să se împodobească casa cu ramuri verzi de salcie pentru ca să fie apăraţi de boli şi pagubă. Această sarcină îi revine capului familiei, întotdeauna un bărbat, care trebuie să aşeze la stâlpii porţilor şi ai caselor, la ferestrele şi uşile caselor şi grajdurilor, în grădini şi pe mormintele din cimitire ramuri înmugurite de salcie. Acestea erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele erau puse şi în hrana animalelor, în credinţa că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.
Ziua de Sfântul Gheorghe se spune că este una prielnică pentru a se face farmece de dragoste.
În Bucovina, tradiţia afirmă că fetele se uitau în noaptea de ajun într-un vas cu apă pentru a-şi vedea în reflexe ursitul. Până la răsăritul soarelui, plecau să culeagă rouă de pe câmp, pe care o păstrau peste an pentru a trata diverse boli. Tot atunci se practică şi curăţitul de farmece. Se duceau la un izvor sau la o apă curgătoare în care aruncau pâine şi sare. Apoi se spălau pe faţă şi pe braţe, scuturând mâinile ca şi cum ar arunca de la ele ceva rău sau necurat.
De asemenea, există tradiția ca pe 23 aprilie, în zorii zilei, fetele să așeze pe mijlocul drumului brazde verzi, decorate cu coronițe, pentru a vedea care dintre tinerii din sat va trece peste ele. Dacă băieții pe care îi simpatizau nu treceau peste coronițe, fetele interpretau acest lucru ca un semn că nu se vor mărita în acel an. Brazdele și coronițele erau conservate pe parcursul anului și folosite pentru a realiza vrăji de iubire sau ca remedii pentru diverse afecțiuni.
În aceeași dimineață a zilei de 23 aprilie, fetele se furișau în pădure pentru a aduna mătrăgună și năvalnic. Aceste plante erau apoi depozitate în pod sau sub streașină, crezându-se că vor atrage pretendenți înstăriți.
Pentru a fi apăraţi de rele, oamenii se cântăresc, astfel ei cred că vor fi sprinteni până la anul, când obiceiul se reînnoieşte.
În zona Bucovinei exista obiceiul urzicatului. În această zi, tinerii se ating pe mâini şi pe picioare cu tulpini de urzică, crezând astfel că vor deveni mai ageri, mai harnici, mai sănătoşi şi vor avea mai multă putere de muncă.
Sfântul Gheorghe în lume
În Lituania, Sf. Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua lui se serbează cu mese bogate şi daruri.
Georgia şi-a luat numele de la acest sfânt şi regii Angliei, începând cu Richard Inimă de Leu, l-au dorit ca patron al casei regale şi al ţării lor. Şi împăratul Constantin a ridicat o biserică în cinstea lui, la Constantinopol.
Chiar şi între popoarele slave, figura sa este foarte cunoscută. Astăzi sunt multe biserici catolice şi ortodoxe dedicate lui în diferitele părţi ale lumii. Mormântul Sfântului Gheorghe este în localitatea Lida din Israel.
Cine își serbează onomastica
Pe 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, își serbează onomastica peste un million de români, potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI.
Printre sărbătoriții zilei de 23 aprilie se numără persoanele care poartă numele de: Gheorghe, George; Georgiana, Georgian, Giorgică, Georgi; Georgean, Georgel, Georgian; Georgică/Georgica, Georgeta, Geta; Gheorghiţă/Gheorghița, Ghiorghe, Ghiorghi; Ghiţă/Ghita, Gicuţă/Gicuta; Gică/Gica, Gigel; Getuţa/Getuță; Gherghina, Ghiorghina; Gicuţă/Gicuța; Gigi, Gina.
CITEȘTE ȘI: Ce vedem la Teatrul „Toma Caragiu”, în această săptămână