Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

sclavi fermă bălțești
Categorie: Știri locale
  • Un caz cutremurător a fost descoperit de procurorii DIICOT Ploiești și polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, la o fermă din comuna prahoveană Bălțești.

  • Trei persoane sunt cercetate pentru că ar fi transformat în sclavi șapte persoane.

  • Victimele erau ținute în condiții greu de închipuit, puse la muncă între 12 și 17 ore pe zi fără a fi remunerate ori pe sume de nimic, iar când încercau să fugă erau aduse înapoi cu forța.

Procurorii DIICOT Ploiești au dezvăluit, luni, detalii cutremurătoare în cazul celor șapte persoane transformate în sclavi de trei prahoveni. Inculpații sunt doi bărbați și o femeie, cu vârstele de 23, 45 și 51 de ani, cercetați acum pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane. În sarcina inculpatului de 51 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de supunerea la muncă forțată sau obligatorie.

„Din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada 2017 – aprilie 2025, inculpații, membri ai aceleași familii, au recrutat șapte victime, pe care le-au transportat la o fermă din localitatea Bălțești județul Prahova în scopul obținerii de foloase materiale din exploatarea prin muncă a persoanelor vătămate.

Victimele au fost adăpostite în barăci insalubre, fără apă curentă, fără racordare la electricitate și fără toaletă, obligate prin acte de constrângere fizică și morală să desfășoare munci grele timp de 12 - 17 ore zilnic, fără a fi remunerate ori remunerate necorespunzător pentru activitatea prestată.

De asemenea, persoanele vătămate au fost deposedate de actele de identitate, iar în situația în care încercau să părăsească ferma, inculpații, prin folosirea forței, le transportau înapoi la locul exploatării, readucându-le în starea de aservire din care reușiseră vremelnic să se elibereze”, au detaliat procurorii DIICOT.

Citiți și: Trei tineri anchetați de DIICOT Ploiești au fost reținuți pentru trafic de droguri, trafic de minori și proxenetism

În ciuda detaliilor cutremurătoare, la finalul săptămânii trecute, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus măsura arestului la domiciliu față de inculpați, decizie față de care procurorii DIICOT– Serviciul Teritorial Ploiești au formulat contestație.

În același timp, femeia anchetată în dosar a fost plasată sub control judiciar, pentru 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreuna cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și cu sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Imagini: DIICOT - Poliția Română

Back To Top