- Patru indivizi sunt cercetați în noul dosar de trafic de droguri instrumentat de procurorii DIICOT Ploiești.
Procurorii DIICOT au precizat că, „în perioada august 2023 - mai 2025, doi dintre inculpați, au procurat, deținut, intermediat și vândut direct, în mod repetat, diferite cantități de canabis (drog de risc), către consumatori de pe raza județului Prahova, cu sume cuprinse între 50 și 60 lei pentru un gram. De asemenea, în sarcina altor doi inculpați s-a reținut că, în același interval, au sprijinit prin diverse modalități activitatea coinculpaților și au intermediat vânzarea unor cantități de drog de risc”.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost găsite și ridicate cantități de canabis porționate și ambalate în scopul comercializării, precum și alte mijloace de probă.
Doi dintre suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și prezentați astăzi Tribunalului, cu propunere de arestare preventivă. Alți doi sunt cercetați sub control judiciar.
Ancheta are loc într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.
Citiți și: Trei tineri anchetați de DIICOT Ploiești au fost reținuți pentru trafic de droguri, trafic de minori și proxenetism
Activitățile judiciare au fost realizate împreuna cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, iar acțiunea s-a derulat și cu sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană