-
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a sfințit duminică, 7 septembrie, Așezământul social al Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Comarnic, Protopopiatul Câmpina, județul Prahova.
-
La finalul Sfintei Liturghii, s-a săvârșit un Trisaghion pentru ctitorii trecuți la Domnul, după care ierarhul a oficiat slujba de sfințire a noului așezământ social al Parohiei Comarnic.
Din soborul slujitor au făcut parte părintele Grigore Melnic, protopop al Protoieriei Câmpina, părintele Constantin Mugurel Moraru, parohul bisericii, părintele coslujitor Gabriel Cârciu, precum și alți preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a evidențiat înțelesurile fragmentului evanghelic al Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci (Ioan 3, 13-17). „Lemnul Crucii nu este doar semnul suferinței, ci altarul mântuirii pe care Hristos Și-a adus jertfa de iubire pentru întreaga omenire. Ea este putere izbăvitoare din toate neputințele, armă nebiruită împotriva răului, scut apărător și ocrotire pentru cei ce cred”, a subliniat ierarhul.

Acesta a arătat că privirea plină de credință spre Crucea Mântuitorului aduce „vindecare sufletească și deschide calea către viața veșnică”, făcând o paralelă cu episodul biblic al șarpelui de aramă ridicat de Moise în pustie. „Praznicul Înălțării Sfintei Cruci are o însemnătate aparte, motiv pentru care Biserica a rânduit ca atât duminica dinainte, cât și cea de după această zi să fie închinate meditației asupra tainei Crucii”, a adăugat Preasfinția Sa.
Ierarhul a amintit și prefigurările Crucii în Vechiul Testament: „Pomul vieții din Eden anticipează lemnul Crucii, iar corabia lui Noe simbolizează Biserica, ce, prin Cruce, îi conduce pe credincioși la limanul mântuirii. Tot o prefigurare este și jertfa lui Isaac, fiul lui Avraam, care urcă muntele purtând lemnele, așa cum Hristos avea să-Și poarte Crucea pe Golgota”, a spus Episcopul-vicar patriarhal.
La finalul Sfintei Liturghii, s-a săvârșit un Trisaghion pentru ctitorii bisericii care au trecut la Domnul, după care Preasfințitul Varlaam a sfințit noul așezământ social al Parohiei Comarnic. Clădirea, ridicată între 2013 și 2024 cu sprijinul autorităților, al enoriașilor și al unor binefăcători, cuprinde o sală de mese, bucătărie, sală multifuncțională, sală de activități culturale, bibliotecă și spații anexe.
Pentru activitatea desfășurată, părintele paroh Constantin Mugurel Moraru a primit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru clerici, din partea Patriarhului Daniel. Distincții similare au fost oferite și părintelui coslujitor Gabriel Cârciu, precum și părintelui pensionar Florian Văcaru. Alte distincții au fost acordate deputatului Mircea Roșca, primarului orașului Comarnic, Nicolae Sorin Popa, unor binefăcători și Consiliului parohial.

„În încheiere, părintele paroh a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru ordinul oferit și pentru purtarea de grijă deosebită arătată Bisericii «Sfântul Ierarh Nicolae» din cadrul Protoieriei Câmpina, localitatea Comarnic. De asemenea, acesta i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul pentru prezența în mijlocul credincioșilor, săvârșirea rânduielilor sfinte și bogatul cuvânt de învățătură”, relatează Ziarul Lumina, cotidian al Patriarhiei Române.