O mulțime de credincioși și autorități locale prahovene s-au adunat duminică, 7 septembrie, la slujba de târnosire a Bisericii cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Pântești, satul Făget, comuna Drajna de Sus, după finalizarea lucrărilor la lăcașul de cult și la pictură.
Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un numeros sobor de clerici, printre care părintele Mihail Peneș, protopop al Protoieriei Vălenii de Munte; părintele secretar Gabriel Pitulice; părintele Laurențiu-Marian Dobra, preot paroh al sfântului lăcaș, precum și alți slujitori.

Ulterior, soborul a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul de vară, situat lângă biserică. În cuvântul de învățătură rostit după citirea Evangheliei, Preasfinția Sa a explicat iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, citând pe Sfântul Evanghelist Ioan:
„Sfântul Apostol Ioan, cel care a scris Evanghelia care s-a citit astăzi, numit și Teologul, percepe adâncul iubirii lui Dumnezeu pentru făptura Sa cea căzută și spune: Pentru că Dumnezeu așa (adică: atât de mult) a iubit lumea, încât pe Fiul Său cel Unul Născut L-a dat... Continuarea versetului arată că Dumnezeu «L-a dat» (morții) pe Fiul Său pentru ca lumea, prin această moarte a Fiului, să aibă viață, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Iar mai departe se adaugă explicația: Că n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea. Viață veșnică și mântuire - iată două expresii practic sinonime, ce explică ce anume au adus lumii venirea și jertfa pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu.
Cunoscând iubirea lui Dumnezeu Tatăl pentru oameni, Sfântul Ioan Teologul ne descoperă că nici iubirea Fiului nu este cu nimic mai prejos sau în urma iubirii Tatălui. La picioarele Crucii, pe Golgota, împreună cu Maica Preacurată, ucenicul iubit Ioan a descoperit pe Chipul lui Iisus Cel răstignit ce este iubirea. De aceea, Ioan va scrie mai târziu: În aceasta (în răstignire) am cunoscut iubirea: că El Și-a pus sufletul Său pentru noi (1 Ioan 3,16)”
Preasfinția Sa a continuat cu explicația semnificației pasajului evanghelic în Duminica dinaintea sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci:
„Părinții Bisericii au ales în mod înțelept cuvintele Evangheliei de astăzi, deoarece aceste cuvinte cuprind adevărata semnificație a Crucii, care este iubirea: Pentru că Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Versetul acesta din Evanghelia după Ioan (3, 16) a fost numit și Evanghelia în miniatură. În sensul că acest verset este inima Evangheliei, adică în acest verset avem cuprins întregul mesaj al învățăturii creștine: Și anume că Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.
Prin cuvintele că Dumnezeu așa a iubit lumea, ni se atrage atenția asupra faptului că Dumnezeu este iubire. Tot ce face El vine din iubire. Din iubire l-a creat Dumnezeu pe om după chipul și asemănarea Sa și l-a așezat în grădina Raiului. Iubirea l-a făcut pe Dumnezeu să dea oamenilor cele Zece Porunci, prin mâna lui Moise, și tot din iubire a trimis profeții, ca oamenii să nu rătăcească de la calea iubirii lui Dumnezeu.”
Cu încredințarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a acordat ranguri, ordine și distincții persoanelor implicate în lucrările de finalizare de la biserică:
-
Rangul de sachelar părintelui Laurențiu Marian Dobra;
-
Rangul de iconom stavrofor părintelui Gabriel Conțeanu;
-
Ordinul Crucea Maria Brâncoveanu Violetei Gonțea, primarul comunei Drajna, județul Prahova;
-
Distincția de vrednicie cu Chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor Consiliului parohial al Parohiei Pântești - Făget;
-
Distincția de vrednicie cu Chipul Maicii Domnului Comitetului parohial al Parohiei Pântești - Făget.

La final, părintele paroh Laurențiu Marian Dobra I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra sfântului lăcaș, Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române pentru binecuvântarea și grija purtată atât bisericii Pântești, cât și credincioșilor, precum și Preasfințitului Părinte Paisie Sinaitul pentru cuvântul de învățătură rostit în această zi festivă.

