Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Parohiile din Prahova susțin elevii la început de an școlar
Categorie: Știri locale
  • La început de an școlar, Biserica Ortodoxă Română își manifestă sprijinul față de elevi prin rugăciune și acțiuni social-filantropice, menite să sprijine copiii cu posibilități materiale reduse și să prevină abandonul.

  • În județul Prahova, mai multe parohii au desfășurat proiecte dedicate elevilor la începutul anului școlar 2025/2026.

 

La Parohia Cocorăștii Grind, enoriașii, împreună cu Fundația „Voluntarul din noi”, au organizat campania „Un ghiozdan cu binecuvântare”, prin care 70 de ghiozdane complet echipate au fost oferite elevilor din învățământul primar și gimnazial.

În data de 6 septembrie, Parohia Păcureți, în colaborare cu școala locală, a derulat a doua ediție a campaniei „Vreau să merg la școală!”, un proiect socio-educativ care a beneficiat de sprijinul credincioșilor, voluntarilor și al sponsorilor. În cadrul acestei acțiuni, 150 de elevi au primit ghiozdane cu rechizite, produse de igienă și dulciuri.

O inițiativă similară a avut loc la Parohia Provița de Sus, unde elevii și preșcolarii Școlii Gimnaziale „Pimen Mitropolitul” au primit 141 de ghiozdane echipate cu toate rechizitele necesare desfășurării procesului educațional. Acțiunea a fost organizată de preotul paroh Daniel-Valentin Rândașu, cu sprijinul Consiliului parohial.

 

Sursă: Ziarul Lumina

Citește și: O nouă biserică sfințită în Prahova / „Dumnezeu este iubire. Tot ce face El vine din iubire!”

          
Back To Top