- Un șofer care a apăsat prea tare pedala de accelerație s-a ales cu dosar penal, joi după-amiază, după ce polițiștii l-au tras pe dreapta, pentru al sancționa în baza înregistrării aparatului radar.
- Oamenii legii au constat că acesta nu era doar „grăbit”, ci și beat.
Individul a fost oprit de polițiștii de la Rutieră joi, în jurul orei 16.00, pe DN1, în zona Cornu, în timp ce se îndrepta spre Brașov. Oamenii legii l-au tras pe dreapta fiindcă fusese înregistrat de rada conducând cu 115 de km/h.
„În urma verificărilor efectuate, aceștia au identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 30 de ani din județul Brașov și, întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat IJP Prahova.
Citiți și: Un bărbat din Câmpina a fost reținut după ce a fost prins conducând, beat, o mașină furată din București - VIDEO LINK
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Foto: IJP Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană