Categorie: Știri locale

palatul elisabeta basmele reginei maria principesa margareta 1Eleva Ana-Maria Ioana Pietroiu, de la Şcoala Primară Făgetu-Gura Vitioarei, a avut onoarea de a fi premiată de Alteţa Sa Regală Principesa Margareta, în cadrul unei ceremonii organizate pe 9 iulie 2013 la Palatul Elisabeta din Bucureşti.

Evenimentul s-a datorat Concursului Internaţional ,,Basmele Reginei Maria" unde eleva, coordonată de prof. înv. primar Otilia-Ana Niţicu, a participat cu basmul ,,Fetiţa cea curajoasă" la secţiunea creaţie originală- basm, obţinând locul II la categoria de vârstă 8-9 ani.

În Sala Regilor, Principesa Moştenitoare a stat de vorbă cu elevii şi profesorii şi a înmânat premianţilor diplomele mult aşteptate.

Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a declarat că este plăcut surprinsă de creativitatea şi originalitatea copiilor.

Concursul implică sute de elevi şi liceeni din toată ţara. Aceştia, inspiraţi de basmele Reginei Maria, scriu, la rândul lor, poveşti originale cu care participă în competiţie.

Cele mai frumoase basme originale ale tinerilor au fost reunite într-un volum intitulat ,,A fost odată ca niciodată...", volum dăruit câştigătorilor împreună cu diplomele.

ana maria pietroiu principesa margareta

principesa margareta
ana maria pietroiu otilia niticu 1
diploma ana maria pietraru

Aflat la a VIII-a ediţie, concursul şcolar a fost organizat de Palatul Copiilor Craiova în parteneriat cu Colegiul Naţional ,,Carol I" din Craiova sub Înaltul Patronaj al Alteţelor Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu ai României.

După premiere, toţi participanţii au fost invitaţi în Grădina Castelului, unde au fost serviţi cu plăcintă tradiţională cu brânză şi s-au răcorit cu limonadă, preparate în Bucătăria Casei Regale, delicii culinare cu arome de neuitat, care i-au purtat pe tinerii oaspeţi înapoi în timp, gustând – şi la propriu şi la figurat – din izul epocii monarhice de altă dată, în care prinţii şi prinţesele, regii şi reginele ieşeau din paginile cărţilor de basme şi dădeau viaţă castelelor.

Back To Top