Cea de-a patra ediţie a maratonului montan care are loc în staţiunea Cheia, reprezintă un eveniment de mare interes pentru admiratorii muntelui şi sportivi din toată ţara. Anul acesta, traseul de maraton va fi mai spectaculos decât până acum, motiv întemeiat pentru sute de turişti să confirme participarea la concursurile de alergare montană.
Weekend cu multă mişcare, în comuna Măneciu, acolo unde staţiunea Cheia va găzdui startul celei de-a patra ediţii a competiţiei de alergare montană Herbalife Ciucas Trail. Concursul, de tip circuit, se desfăşoară în arealul munţilor Ciucaş, Grohotiş şi Tătaru, iar startul şi sosirea vor avea loc în statiunea Cheia, precizează organizatorii, Trail-Running.ro şi Clubul de Turism şi Alpinism Ciucaş.
Sâmbătă, la ora 6.00, va fi dat startul probei de ultramaraton (105 km), desfăşurată pe categoriile open masculin şi open feminin, iar de la ora 10.00, vor intra în cursă şi concurenţii de la probele de maraton (42 km standard, modificat, anul acesta pentru 39,5 km) şi semimaraton (21,9 km).
Ziua de duminică va fi rezervată Cursei Copiilor, care va începe tot la ora 10.00. Participarea la maraton şi semimaraton se va face atât individual, în cadrul categoriei open şi pe categorii de vârsta peste 14 ani, cât şi în echipe formate din patru persoane, din care cel puţin una de sex feminin, au mai precizat organizatorii.
„Ne aşteptăm la prezenţa a cel puţin 700 de participanţi, interesul faţă de acest eveniment fiind mare, încă de la început. Anul trecut, au participat la această competiţie 735 de persoane, după numerele de concurs şi GPS-urile pe care le-au primit. Pentru noi, în calitate de gazde, este benefică această manifestare pentru că avem ocazia să ne promovăm, încă o dată, staţiunea şi frumuseţile din împrejurimi", ne-a declarat viceprimarul Mihai Barbu.
„Ne-am dori să sensibilizăm autorităţile judeţene cu privire la dezvoltarea infrastructurii staţiunii Cheia întrucât suntem singura comună din judeţul Prahova care avem şi o staţiune turistică în teritoriu, iar aici primează nu doar interesul local, ci şi cel regional şi chiar naţional. Aceasta cu atât mai mult cu cât, de curând, ni s-a predat de către Guvern, DC 22 Cheia Muntele Roşu, care leagă obiective de interes naţional: staţia seismică, Centrul Judeţean de Salvamont, dar şi obiective de mare interes turistic", a mai adăugat viceprimarul comunei.
Traseul de maraton Herbalife Ciucas Trail va fi, anul acesta, impresionant! După cum anunţă organizatorii, pentru traseul de maraton s-a renuntat la lungime în favoarea spectaculozităţii. Participanţii vor trece prin ineditul canion din Cheile Văii Stânii, se vor strecura pe sub buşteni şi vor avea de traversat câteva izvoare, ceea ce, cu siguranţă, va face competiţia şi mai interesantă.