Categorie: Știri locale

sala sport blejoi 1La sfârşitul acestei luni, Primăria Blejoi va inaugura singura sală din zona rurală a judeţului care va fi omologată pentru sportul de performanţă. În afara sălii de sport propriu-zise, cu 500 de locuri pentru spectatori şi teren care respectă toate criteriile handbalului şi baschetului profesionist, clădirea mai cuprinde un spaţiu modern în care vor fi amenajate o sală de conferinţe, una de fitness, dar şi birouri pentru administraţia clădirii şi conducerea Clubului Sportiv Blejoi.

Spre deosebire de alte săli de sport construite după anul 2000, unele ridicate după ureche, cea din Blejoi a fost gândită, din start, în cele mai mici detalii, pentru a corespunde criteriilor de omologare.

sala sport blejoi 11Astfel, datorită dimensiunilor terenului şi facilităţilor de care dispune clădirea, sala de sport din Blejoi poate intra fără probleme în circuitul profesionist al sporturilor de sală. Aici, în funcţie de solicitări, se pot disputa meciuri oficiale de handbal şi baschet, iar spaţiul poate fi folosit, desigur, şi pentru antrenamente la toate categoriile de vârstă.

Totodată, sala va dispune şi de tribune însumând un număr de 500 de locuri pe scaune. Şi asta, cu vizibilitate perfectă pentru spectatori, nu cum se întâmplă, de exemplu, la Sala „Leonard Doroftei" din Ploieşti, unde aceştia trebuie să stea aplecaţi peste balustradă pentru a putea cuprinde în câmpul vizual tot terenul!
De asemenea, instalaţia de iluminare de 1.000 de lucşi este omologată.
Pe una dintre laturile sălii a fost ridicat un corp de clădire modern, care va cuprinde o sală de fitness, una de forţă, o sală de conferinţe, dar şi birouri pentru administraţia complexului sportiv şi conducerea CS Blejoi.

Iniţiere şi performanţă

Aşadar, în sala de sport îşi vor desfăşura activitatea copiii şi juniorii de la handbal şi nou-înfiinţata secţie de baschet din cadrul CS Blejoi. Ei şi elevii şcolii Blejoi vor avea prioritate. De asemenea, pe adresa primăriei au sosit deja solicitări pentru închirierea spaţiului în vederea organizării unor competiţii.
Sala este construită, în principal, pentru localitate. Vom avea echipe de juniori în cadrul secţiei de handbal şi vom înfiinţa o secţie de baschet. Dar nu numai echipele noastre vor beneficia de ea, deoarece sunt o serie de solicitări pentru organizarea unor competiţii de juniori. Cred că este una dintre cele mai moderne săli din mediul rural, din Prahova, cu un număr de locuri mai mare decât dispun cele realizate prin proiectele Companiei Naţionale de Investiţii, cele cu 150 de locuri în mediul urban şi fără locuri în mediul rural", ne-a declarat primarul comunei Blejoi, Adrian Dumitru.

Pentru viitorii campioni

Blejoiul nu este deloc străin de sporturile de sală, ba dimpotrivă. În localitatea prahoveană s-a născut, la 18 martie 1960, Marian Dumitru, unul dintre cei mai titraţi handbalişti români. A fost component de bază al unei reprezentative a României de legendă, care a dominat competiţiile internaţionale în anii '80, şi lider la echipa de club Steaua Bucureşti, cu care a obţinut 12 titluri de campion naţional. Pe plan internaţional, Marian Dumitru este dublu medaliat cu bronz olimpic: Moscova (1980) şi Los Angeles (1984), are în palmares o medalie de bronz la campionatul mondial (Cehoslovacia 1990), o medalie de aur la Supercupa Mondială (RFG 1983, unde desemnat cel mai bun jucător al turneului şi obţine şi titlul de golgeter), trei medalii de aur la Campionatele Mondiale Universitare şi finalist în Cupa Campionilor Europeni, în 1984, cu Steaua.
adrian dumitru primar blejoiSperăm ca viitorul să arate că Blejoiul poate da, cu această sală de sport, un nou campion la handbal sau la alte sporturi. Marian Dumitru s-a născut în comuna Blejoi şi are un palmares impresionant în handbalul masculin, pe plan naţional şi internaţional. Investiţiile pentru sala de sport au fost făcute integral din bugetul local al comunei. CS Blejoi va avea prioritate în acţiunile desfăşurate în sală. Elevii din Blejoi pot ţine ore aici, sala este construită în curtea şcolii şi ei vor avea un program de desfăşurare a orelor de educaţie fizică în sală", a precizat primarul comunei Blejoi, Adrian Dumitru.

Gaţu, în vizită de lucru

Lucrările au fost inspectate în două rânduri chiar de preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu. Acesta s-a arătat impresionat de proiect şi, probabil, va fi prezent şi la inaugurare, la sfârşitul lunii.

Odată cu construirea sălii de sport din fonduri proprii, în acest spaţiu îşi vor putea desfăşura activitatea în condiţii excelente toate secţiile cuprinse în Clubul Sportiv Blejoi: handbal feminin (secţie reînfiinţată), handbal masculin şi baschet, la nivel de grupe de copii şi juniori. Fotbalul face şi el parte din clubul sportiv, însă dispune, desigur, de bază sportivă proprie.

De coordonarea activităţii CS Blejoi este responsabil arbitrul FIFA Cristian Nica. Desemnat, de mai multe ori, cel mai bun arbitru asistent din România, acesta deţine funcţia de preşedinte al clubului începând cu data de 1 mai 2013.

Back To Top