- Scris de Irina Sima
"Miss European Tourism 2014" a fost desemnată vineri seară la Buşteni. 40 de concurente din mai multe ţări s-au întrecut la frumuseţe la concursul internaţional care a avut loc la Castelul Cantacuzino. Aspirantele la miss au defilat în costume naţionale specifice ţărilor din care provin, dar şi în alte ţinute, se anunță într-un ccomunicat de presă al primăriei Bușteni.
Dacă vedeți, miercuri, în Sinaia, numeroase autospeciale ale pompierilor pregătite de intervenții, nu vă speriați! Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Prahova împreună cu Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Orașului Sinaia va organiza un exerciţiu de cooperare, cu forţe şi mijloace în teren, pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă în cazul producerii unor inundații.
Sâmbătă, 28 iunie Retromobil Club România, sub Înaltul Patronaj al MS Regelui Mihai I al României, în parteneriat cu Primăria Orașului Sinaia și cu sprijinul Muzeului Național Peleș, organizează la Sinaia cea de-a IV-a ediție a Concursului de Eleganță, eveniment inclus în calendarul internațional F.I.V.A., anunță Primăria Sinaia într-un comunicat trimis presei.
Sursele APH au confirmat victoria liberalului Gheorghe Iordache în cadrul alegerilor locale parțiale din comuna Măgureni. Primele estimări arată că Iordache s-ar situa cu aproximativ 400 de voturi în fața următorului candidat, Aida Iarca, care a candidat pentru funcția de primar din partea alianței electorale PSD-UNPR-PC.
Fostul şef al Postului de Poliţie din comuna Colceag, Stoica Ion Daliss, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, trafic de influenţă, favorizarea infractorului şi purtare abuzivă. Judecătorii din cadrul Tribunalului Prahova urmează să se pronunţe peste câteva zile în privinţa dosarului.
Primele estimări ale rezultatelor alegerilor locale parțiale din comuna Păulești, Prahova, pentru funcția de primar îl arată drept câștigător cu un scor covârșitor pe candidatul PSD, Sandu Tudor.
Toţi copiii din Buşteni au fost sărbătoriți de Ziua Internațională a Copilului. Emanoil Savin, primarul orașului Bușteni, i-a premiat, pe scena Centrului Cultural "Aurel Stroe", pe olimpicii de la şcolile şi liceele din oraş, informează Primăria Bușteni într-un comunicat trimis presei.
Sâmbătă, în timpul conflictului dintre suporterii echipei Petrolul Ploiești și forțele de ordine, un ofițer de Poliție, îmbrăcat civil, a fost lovit de un jandarm, pe motiv că arunca pietre în direcția forțelor de ordine. Ofițerul a motivat că se afla sub acoperire, fiind infiltrat în rândurile suporterilor pentru a culege informații despre acțiunile acestora. Detalii exclusive pe