- Scris de Ioana Rădulescu
- Evenimentul rutier a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 1.00, pe raza comunei Sălciile.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
• Polițiștii specializați în prevenirea și combaterea violenței în familie au participat la desfășurarea unei expoziții de afișe realizate de elevii Colegiului de Artă „Carmen Sylva” Ploiești, lucrări selectate în cadrul concursului „Violența domestică rănește, dar noi o putem opri”.
• Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor este dedicată conștientizării și combaterii violenței în familie, un fenomen care afectează profund siguranța și armonia comunității.
• Celebrul Hotel „Furnica”, una dintre clădirile-emblemă ale Domeniului Regal Peleș și parte integrantă a ansamblului arhitectural care a făcut din Sinaia „Perla Carpaților”, este scos oficial la vânzare de Casa Regală a României.
• Imobilul, clasat ca monument istoric de interes național (cod PH-II-m-A-16679), se află pe strada Furnica nr. 50, pe un teren generos, de 5.106 metri pătrați, iar prețul cerut este de 3,7 milioane de euro.