Directorul Institutului Geologic al României (IGR), Ştefan Marincea, a fost demis "prin fax", după cum a declarat acesta, pentru HotNews.ro. El nu a exclus posibilitatea ca demiterea sa să aibă legătura cu faptul că a cerut desecretizarea unor documente legate de proiectul exploatării miniere de la Roşia Montană care sunt falsuri. „Probabil că nu trebuia să ajung la ele", a comentat acesta.
Informaţia vine la puţin timp după ce Ştefan Marincea a acuzat un director din Ministerul Mediului că i-a minţit pe membrii Comisiei parlamentare speciale pentru proiectul minier de la Roşia Montană.
Potrivit Centrului de Investigaţii Media, reprezentantul Ministerului Mediului, Octavian Patrascu, a dat informaţii conţinute într-un document al Institutului Geologic Român despre care Mărincea afirma că „a fost cosmetizat" în favoarea companiei, în 2011.
Demiterea sa vine, de asemenea, după un raport preliminar al Institutului Geologic al României care includea, între posibilele cauze ale fenomenelor de instabilitate a terenului din zona Izvoarele - Slobozia Conachi şi exploatarea de petrol şi gaze în regiune.
La puţin timp după publicarea raportului preliminar, acesta a fost criticat chiar de ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, care a spus că nu se pune problema unor cauze ce ţin de activitatea umană, precum exploatările petroliere."Este conceptual imposibil, este tehnic imposibil", susţinea ministrul.
Integral, pe hotnews.ro