Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

prospectiuni-petroliereO firmă începe lucrări de prospecţiuni în 13 localităţi din judeţul Timiş, în căutare de ţiţei şi gaz. Specialiştii vor provoca mici explozii în timpul cercetărilor.

Mihai Mitroi, vicepreşedintele firmei Prospecţiuni SA, a explicat că este vorba de o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi pe care se fac măsurători pe raza localităţilor Checea, Cărpiniş, Becicherecu Mic, Dudeştii Noi, Sacalaz, Cenei, Uivar, Sânmihaiu Român, Giroc, Sag, Parta, Peciu Nou şi Giulvaz, scrie opiniatimisoarei.ro.

Guvernul României, prin Agenţia Naţională de Resurse Naturale, a concesionat suprafaţa de teren companiei ADX. A fost organizată o licitaţie pentru lucrările de explorare, iar firma a câştigat. După ce o parte dintre proprietarii terenurilor au fost contactaţi de această firmă pentru a li se plăti despăgubiri pentru o parte din culturile care vor fi distruse în urma prospecţiunilor, miercuri vor începe primele lucrări, in localitatea Cărpiniş.

„Amplasăm un receptor şi o sursă pentru a vedea care este structura internă a pământului. Este ca la o ecografie. Una dintre surse o reprezintă o gaură adâncă de 6-10 metri în care se pune un recipient care are rolul de a crea o undă elastică, prin detonarea lui. În recipient se află o substanţă explozibilă numita Rioseis", a explicat Mitroi.

Acesta a explicat că daunele vor fi minime şi că este afectată doar cultura agricolă pentru care se plătesc sume compensatorii, în funcţie de suprafaţă.

Back To Top