Categorie: Știri naționale

straini angajati romaniaStrăinii vor putea fi angajaţi sau detaşaţi în România în baza unui aviz care trebuie obţinut de angajator de la Inspectoratul General pentru Imigrări, prevede o ordonanţă adoptată marţi de Guvern. Potrivit Executivului, ordonanţa vizează armonizarea legislaţiei naţionale cu o serie de reglementări europene în domeniu.

Străinii cu şedere legală pe teritoriul României pot fi încadraţi în muncă în baza avizului de angajare, obţinut de angajatori.

Conform aceluiaşi act normativ, nu este necesară obţinerea avizului de angajare pentru încadrarea în muncă a străinilor al căror acces liber pe piaţa muncii din România este stabilit prin tratate încheiate de România cu alte state. La fel se întâmplă în cazul străinilor care urmează să desfăşoare activităţi didactice sau ştiinţifice cu caracter temporar în instituţii de profil, care desfăşoară activităţi artistice în instituţii de cultură din România, care urmează să desfăşoare activităţi temporare solicitate de ministere sau de alte autorităţi administrative sau care sunt numiţi la conducerea unai filiale, reprezentanţe sau sucursale de pe teritoriul României a unei companii cu sediul în străinătate.

Şi străinii titulari ai dreptului de şedere pe termen lung, ai dreptului de şedere temporară pentru reîntregirea familiei, ai dreptului de şedere temporară pentru studii pot fi angajaţi fără obţinerea avizului.

În aceeaşi situaţie mai sunt titularii dreptului de şedere temporară pentru străinii victime ale traficului de persoane sau ale altor infracţiuni, cei care au beneficiat anterior de un drept de şedere cel puţin trei ani în calitate de mebri de familie ai unui cetăţean român, cei care au dobândit o formă de protecţie în România, solicitanţii de azil după un an de la depunerea cererii şi străinii toleraţi pe teritoriul României.

Străinii titulari ai dreptului de şedere temporară pentru studii pot fi încadraţi în muncă fără aviz de angajare numai cu contract individual de muncă cu timp parţial, cu durata muncii de maximum patru ore pe zi.

Avizul de angajare se eliberează de Inspectoratul General pentru Imigrări, la cererea angajatorului. La eliberarea avizului de angajare/detaşare, angajatorul plăteşte un tarif în lei echivalent a 200 de euro.

Neîndeplinirea obligaţiilor legale privind angajarea sau detaşarea străinilor se sancţionează cu amenzi de la 700 la 3.000 de lei.

Totodată, în funcţie de gravitatea contravenţiilor săvârşite, angajatorii pot fi sancţionaţi şi prin interzicerea unor drepturi, recuperarea totală sau parţială a prestaţiilor, ajutoarelor sau subvenţiilor publice, inclusiv din fonduri UE, atribuite pe o perioadă de până la 12 luni înainte de constatarea faptei şi închiderea temporară sau definitivă a punctului sau punctelor în care s-a săvârşit contravenţia.

Mai multe AICI

Back To Top