Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

accident ungariaCel puțin 13 cetățeni români au fost răniți, între care doi grav, după ce un autocar a derapat și a ajuns într-un șanț. Accidentul s-a produs în localitatea Mako, aflată în apropiere de granița cu România. Este vorba de un autocar cu număr de Galați, care efectua o cursă de la Roma spre România.

Conform primelor informații, rezultă că, un autocar, la bordul căruia se aflau 32 de persoane, a alunecat într-un șant, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile. Accidentul s-a produs în apropierea localităţii Mako.

Din cele 32 de persoane aflate în autocar, 2 cetățeni români sunt răniți grav, iar 11 cetățeni români sunt răniți ușor.

În prezent, autoritățile efectuează manevrele de descarcerare.

Accidentul a avut loc în jurul orei 09.30, după ce autocarul, care mergea pe autostrada M43, spre România, s-a înclinat pe o parte şi s-a răsturnat.

Mai multe AICI

Back To Top