Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

gabriel opreaPremierul interimar Gabriel Oprea a afirmat, sâmbătă, cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii, atașamentul României față de valorile fundamentale ale democrației pe care le împărtășeșste cu SUA, titrează portalul stiripesurse.ro.

"Îmi exprim convingerea că tradiția bunelor relații româno-americane se va transpune și în finalizarea și semnarea Acordului dintre Guvernul SUA şi Guvernul României privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea terorismului şi a criminalităţii grave - criteriu tehnic important pentru includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver", spune Gabriel Oprea.

"Remarc și cu acest prilej sprijinul deosebit de important al Statelor Unite pentru consolidarea securității României, în actualul context regional și internațional, marcat de riscuri și amenințări care constituie o provocare permanentă. Recentele acțiuni teroriste care au avut loc în unele state din Europa, dar nu numai, ne-au demonstrat că nicio țară nu este ferită de riscurile terorismului, iar solidaritatea între state democratice este acum de cea mai mare importanță", mai spune acesta.

"Este extrem de important să subliniem cooperarea strânsă dintre România și SUA și pe alte paliere, precum securitatea energetică, domeniul științific și academic și, nu în ultimul rând, relațiile comerciale pe care avem convingerea că le vom dezvolta și în continuare", adauga Oprea.

Back To Top