Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Ministerul Justiției a dat publicității lista vizitelor care au fost efectuate în arhiva SIPA după ianuarie 2006, momentul în care aceasta a fost desființată prin Hotărâre de Guvern.

 

Informarea MJ precizează că, pentru anul 2006, nicio vizită nu este consemnată în documentele pe care le are la dispoziție. Primele accesări apar abia în iunie 2007, dar, anunță MJ, "în condițiile legii se va proceda la desecretizarea Rapoartelor cu nr. 0097/17.04.2008 (semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana și Georgescu Horia), respectiv nr. 0096/ 17.04.2008(semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana, Georgescu Horia, Boboc Monica și Mânzală Dan), prin care «Comisia a identificat nereguli cu privire la evidența, păstrarea, procesarea, multiplicarea și distrugerea informațiilor secrete de stat, în contradicție cu prevederile HG 585/2002»”. De asemenea, "în aceleași condiții vor fi desecretizate și procesele verbale întocmite de către comisiile din care au făcut parte Claudiu Octavian Secașiu,Marius Oprea, Cristian Danileț, Doru Dobocan, Florian Ungur, numiți prin Ordinul MJ nr.790 din 20.03.2006 Paul Dumitriu, numit prin Ordinul MJ nr. 185 din 19.01.2007, Iosif Marius, Bura Vasilica Mihaela, Scântei Laura Iuliana, Oltean Sorin, Mânzală Dănuț Marian, numiți prin Ordinul MJ nr. 1348 din 31.05.2007, Georgescu Horia, numit prin Ordin MJ nr.2175 din 27.08.2007, Istrati Andreea, numită prin Ordinul MJ nr. 1489 din 11.03.2007, Scântei Laura Iuliana, numită prin Ordinul MJ nr. 1348 din 31.05.2007, Mocuța Gheorghe, Dorel Fronea, Boboc Monica, George David, Iosif Marius, Doina Armean, Mânzală Dănuț Marian, Spânu Iulian, numiți prin Ordinul MJ nr. 1130 din 15.04.2008, Tănăsescu Gabriel, Ragea Radu Constantin, Ungureanu Tiberiu Firinel, numiți prin Ordinul MJ nr. 1823 din.30.06.2008."

"După desființarea arhivei, un număr de 22 de «vizite» au fost consemnate în 22 procese verbale întocmite «cu ocazia sigilării/desigilării spațiilor în care a fost depozitată arhiva». Cele 22 procese verbale consemnează data vizitei, Ordinul ministrului justiției prin care a fost permis accesul în arhivă, componența comisiei, semnătura membrilor comisiei, precum și mențiunea «După verificarea și inspectarea stării documentelor în vederea desfășurării pe viitor a lucrărilor comisiei s-a procedat la sigilarea ferestrelor, resigilarea ușilor celor două camere precum și a ușii de acces la acestea», indicându-se și numărul sigiliului folosit", se mai arată în informarea dată publicității de Ministerul Justițiie joi dimineață, odată cu lista de mai jos:

01.06.2007

Iosif  Marius

Bura Vasilica

Scântei Laura-Iulia

Mânzală Dănuț-Marian

Tiliban Nicolae

06.06.2007

Iosif  Marius

Bura Vasilica

Armean Doina

Scântei Laura-Iulia

Mânzală Dănuț-Marian

Tiliban Nicolae

14.06.2007

Iosif  Marius

Bura Vasilica

Armean Doina

Istrati Andreea

Mânzală Dănuț-Marian

Tiliban Nicolae

20.06.2007

Iosif  Marius

Bura Vasilica

Armean Doina

Istrati Andreea

Scântei Lura-Iulia

Mânzală Dănuț-Marian

Tiliban Nicolae

28.06.2007

Iosif  Marius

Bura Vasilica

Scântei Lura-Iulia

Mânzală Dănuț-Marian

Istrati Andreea

Tiliban Nicolae

05.07.2007

Iosif  Marius

Bura Vasilica

Scântei Laura-Iuliana

Mânzală Dănuț-Marian

Istrati Andreea

Tiliban Nicolae

13.07.2007

Iosif  Marius

Bura Vasilica

Armean Doina

Istrati Andreea

Mânzală Dănuț-Marian

Tiliban Nicolae

20.07.2007

Iosif  Marius

Armean Doina

Mânzală Dănuț-Marian

Tiliban Nicolae

01.08.2007

Armean Doina

Scântei Lura-Iulia

Mânzală Dănuț-Marian

Tiliban Nicolae

31.08.2007

Iosif  Marius

Scântei Lura-Iulia

Georgescu Horia

Tiliban Nicolae

07.09.2007

Bura Vasilica

Armean Doina

Georgescu Horia

Istrati Andreea

Tiliban Nicolae

14.09.2007

Bura Vasilica

Armean Doina

Istrati Andreea

Mânzală Dănuț-Marian

Tiliban Nicolae

04.10.2007

Ungureanu Tiberiu

Popescu Marian-Cornel

Iosif  Marius

Fîntână Eugen-Mihai

Tiliban Nicolae

Căruntu Constantin

02.11.2007

Iosif  Marius

Georgescu Horia

Istrati Andreea

Tiliban Nicolae

05.11.2007

Iosif  Marius

Georgescu Horia

Istrati Andreea

Tiliban Nicolae

09.11.2007

Iosif  Marius

Georgescu Horia

Bura Vasilica

Armean Doina

Istrati Andreea

Scântei Lura-Iulia

Tiliban Nicolae

28.11.2007

Iosif  Marius

Georgescu Horia

Istrati Andreea

Ignuță Valentin

05.12.2007

Iosif  Marius

Bura Vasilica

Georgescu Horia

Boboc Monica

Istrati Andreea

Mânzală Dănuț-Marian

Ignuță Valentin

Ungur Florian

24.01.2008

Iosif  Marius

Ungureanu Tiberiu

Popescu Marian-Cornel

Oană Iuliu-Maximilian

Radu Mihaela

Postelnicu Ionel

Tiliban Nicolae

10.04.2008

Iosif  Marius

Scântei Iulia

Georgescu Horia

Răduță Cornel

Ungureanu Tiberiu

Tiliban Nicolae

22.04.2008

Iosif  Marius

George David

Iulian Spînu

Tiliban Nicolae

13.12.2013

Andronache Florian-Teodor

Ștef  Marius

Oltenaș Adrian

Tiliban Nicolae

Back To Top