Bătrânii sunt victimele unei noi metode de înşelăciune. Un bărbat care se dă drept procuror antimafia a sunat mai mulţi pensionari pentru a le spune că banii lor din bancă sunt falşi şi trebuie verificaţi de urgenţă. În realitate, bancnotele nu sunt verificate, ci direct „confiscate” de autorul acestui plan sau de complicii săi.
Autorităţile spun că au fost păgubiţi prin această nouă metodă cel puţin cinci români, existând posibilitatea ca numărul real să fie şi mai mare însă unele dintre victime să nu fi contactat până acum Poliţia.
De asemenea, există indicii că apelurile telefonice au fost efectuate de o persoană încarcerată. Deţinutul suspectat că a pus la cale planul ispăşeşte deja o pedeapsă de 14 ani de închisoare, pentru înşelăciune. Este unul dintre cei care s-a îmbogăţit prin metoda accidentul.
Acesta se recomanda drept anchetator, întreba bătrânii dacă au sume de bani depuse la bancă sau strânse în casă şi le spunea că un colaborator va veni pentru a verifica bancnotele.