Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Minivacanța care tocmai s-a încheiat i-a lăsat cu amintiri nu tocmai plăcute pe zeci de mii de români. Fie că au încălcat Codul rutier, fie că au comis alte fapte care contravin legii, au avut de-a face cu polițiști, de la care s-au ales cu sancțiuni. Cele mai multe nereguli au fost depistate pe șosele, peste un sfert dintre sancțiuni fiind date, de exemplu, pentru depășirea vitezei legale.

În cele patru zile ale minivacanței, poliţiştii au constatat peste 3.000 de infracţiuni, au aplicat aproximativ 30.000 de sancțiuni contravenționale, au reţinut aproape 2.000 de permise de conducere și au retras 534 de certificate de înmatriculare auto, se arată într-un bilanț al Poliției Române, care precizează că, zilnic, 9.695 de poliţişti au desfășurat activități în teren, în această perioadă.
"În urma activităţilor desfăşurate, în perioada 11-14 august a.c., au fost constatate 3.304 de infracţiuni, dintre care 951 contra persoanei, 1.172 contra patrimoniului și 477 la regimul siguranței rutiere. În această perioadă, au fost surprinși în flagrant 509 autori de infracțiuni, față de 82 de persoane au fost luate măsuri preventive, iar 46 de persoane care erau urmărite au fost depistate de polițiști. Au fost aplicate 30.148 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.415.660 de lei, dintre care 5.047 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică. În urma activităţilor desfăşurate în trafic, pentru salvarea de vieţi omeneşti, poliţiştii au aplicat 23.104 sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 176 pentru consum de alcool și 8.240 pentru viteză neregulamentară. Poliţiştii au reţinut 1.994 de permise de conducere, dintre care 240 pentru consum de alcool şi 655 pentru viteză, fiind retrase 534 de certificate de înmatriculare auto", precizează IGPR. Și, țineți cont, centralizarea nu include cifrele de marți, 15 august, când șoselele au fost luate cu asalt de cei care s-au întors acasă de la munte, de pe litoral sau din stațiunile din străinătate, unde și-au petrecut acest weekend prelungit.

Back To Top