Categorie: Știri naționale

accident botosani ambasadorAmbasadorul României în Republica Socialistă Vietnam, Valeriu Arteni, a fost rănit ușor într-un accident rutier produs miercuri după-amiază, pe raza localității Orășeni Deal din județul Botoșani.

Potrivit medicului șef al Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgențe Mavromati, Petrică Rădăuceanu, ambasadorul ar fi suferit un traumatism toracic și este supus unor investigații.

Diplomatul român se întorcea, împreună cu soția sa, de la Mănăstirea Zosin și se îndrepta spre domiciliul său din Piatra Neamț, însă mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier la intersecția dintre două drumuri județene, transmite România TV. Potrivit primelor informaţii, şoferul autoturismului în care se afla Valeriu Arteni, un preot din Piatra Neamț, nu a acordat prioritate unui alt autoturism care circula pe drumul principal, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului, diplomatul și soția sa au fost răniți și transportați la Spitalul Județean de Urgență Mavromati. De asemenea, o familie cu doi copii din celălalt autoturism a avut nevoie de îngrijiri medicale la spital, mai notează sursa citată.

Back To Top