Planul Național de Gestionare a Deșeurilor, elaborat de Ministerul Mediului, a fost aprobat, prin hotărâre, în ședința de Guvern de miercuri.
Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD) are rolul de a crea cadrul necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor la nivel naţional, eficient din punct de vedere ecologic şi economic. "Atingerea obiectivelor strategice stabilite în PNGD vor contribui la realizarea pe termen lung a procesului necesar de transformare a economiei liniare într-o economie circulară eficientă din punct de vedere economic, având la bază promovarea reutilizării materiilor prime secundare. PNGD a fost realizat luând în considerare progresul înregistrat, noile concepte internaționale, precum şi provocările viitoare, cărora România trebuie să le răspundă. De asemenea, realizarea obiectivelor incluse în PNGD va contribui la o gestionare adecvată a deşeurilor, conducând, astfel, la conservarea pe termen lung a resurselor naturale și, în același timp, va crea oportunităţi pentru apariţia unor noi locuri de muncă în sectoare specifice (reciclare, valorificare, reutilizare deşeuri, cercetare şi inovare, investiţii verzi etc.). PNGD va permite continuarea investițiilor locale în instalații necesare asigurării unui management performant al deșeurilor și, totodată, le va da posibilitatea autorităților publice locale să propună noi investiții în acest sector, în funcție de necesitățile fiecărui județ", informează Ministerul Mediului.
Aprobarea Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor conduce la închiderea unei proceduri de infringement aflată în fază contencioasă, datorată luării deciziei de sesizare de către Comisia Europeană a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) și la evitarea acordării de sancțiuni pecuniare României. De asemenea, PNGD contribuie la îndeplinirea uneia dintre condiționalitățile ex-ante pentru accesarea fondurilor europene în domeniul deșeurilor, din cadrul POIM, mai precizează sursa citată.
"PNGD ar fi trebuit finalizat anul trecut, iar recuperarea întârzierii în aceste șapte luni, de la preluarea mandatului de ministru a presupus eforturi extraordinare, atât din partea Ministerului Mediului, cât și din cea a tuturor specialiștilor și tuturor celorlalte organizații și instituții angrenate în procesul de elaborare, dezbatere, avizare etc. Le mulțumesc tuturor, îi felicit și, de anul viitor, sper ca, tot împreună și la fel de determinați, să lucrăm și pentru implementarea Planului, în beneficiul cetățenilor, așa cum am promis!" a declarat doamna viceprim-ministru Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.