Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Tel Drum SA Alexandria a înaintat documentaţia pentru deschiderea procedurii de faliment. Un dosar în acest sens a fost înregistrat săptămâna trecută, la Tribunalul Teleorman.

Dosarul a fost înregistrat pe 17 ianuarie și are fixat un prim termen pe 29 ianuarie, anunță Mediafax. Portalul instanțelor de judecată precizează că acesta are ca obiect deschiderea procedurii de faliment la cererea debitorului.
Exact la aceeași dată, procurorii DNA au anunțat extinderea urmăririi penale față de SC TEL DRUM SA, suspectată de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul. Tot atunci, în cauză s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale suspectei SC TEL DRUM SA, precum și poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terți, cu orice titlu, în conturile bancare deținute aceasta, până la concurența sumei de 32.118.589,51 lei (reprezentând suma foloaselor necuvenite și suma cu care s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către stat), după cum a informat DNA.
Măsurile au fost luate în dosarul privind suspiciunea săvârșirii mai multor infracțiuni, între care obținerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanțări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri județene din județul Teleorman.

Back To Top