Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

politia la scoalaUn profesor de la o şcoală generală din Alba Iulia este acuzat că ar fi avut un comportament „inadecvat” faţă de unele eleve, în cauză fiind deschisă o anchetă de către Poliţie sub aspectul comiterii infracţiunii de corupere sexuală a minorilor.

Totodată, la nivelul conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Alba a fost constituită o comisie, care să supravegheze desfăşurarea procedurilor legale în speţă, fiind solicitată implicarea organelor de cercetare penală şi a Protecţiei Copilului Alba.

„Poliţia s-a sesizat din oficiu, a fost demarată o anchetă, fiind înregistrat un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de corupere sexuală a minorilor. Au fost audiate mai multe persoane. Cercetările sunt în derulare”, a menţionat, vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, comisar Luminiţa Prodan.

În ceea ce priveşte „situaţia neplăcută ivită” la Şcoala Gimnazială „Vasile Goldiş”, ISJ Alba precizează că a luat cunoştintă de aspectele sesizate de conducerea unităţii de învăţământ şi, drept urmare, a constituit o comisie la nivel de inspectorat care să supravegheze desfăşurarea procedurilor legale în speţa de faţă. „Totodată s-a solicitat implicarea organelor de cercetare penală şi a DGASPC Alba. Conducerea ISJ Alba condamnă categoric posibilitatea comiterii unor astfel de fapte, iar în cazul în care se va stabili vinovăţia vreunui cadru didactic se va respecta legea, care va duce până la desfacerea contractului de muncă, pe lângă răspunderea penală a vinovatului”, se arată într-un comunicat remis, vineri, Agerpres.

Părinţii mai multor eleve de la şcoala generală menţionată au sesizat conducerea unităţii de învăţământ cu privire la presupusul comportament „inadecvat” faţă de minore al unui profesor.

Back To Top