Haosul domnește în Guvern. După ce mare parte dintre bugetari a rămas cu buza umflată, pentru că nu primește salariile înainte de Paște, în ciuda anunțului făcut de premierul Viorica Dăncilă în cursul acestei săptămâni, ordinul care prevede plata anticipată a lefurilor în 38 de instituții publice se referă inclusiv la un minister care nu mai există de câteva luni.
Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social figurează pe lista inclusă în ordinul ministrului de Finanțe, privind instituțiile în care lefurile se achită înainte de Paște. Acesta nu mai se regăsește, însă, în structura Guvernului de câteva luni, mai precis din ianuarie, de la învestirea Cabinetului condus de Viorica Dăncilă.
Ministere precum Educația, MApN, Internele, Cultura și Ministerul Muncii nu plătesc salariile bugetarilor înainte de Paște (VEZI DETALII). Nici pensiile nu vor fi plătite, pentru că, a explicat premierul zilele trecute, abia au fost achitate cele din martie, pe de-o parte, iar pe de altă parte ar fi o perioadă prea mare până când pensionarii vor încasa următorii bani, în a doua jumătate a lunii mai.
Foto: economica.net