Categorie: Știri naționale

protest sanitas aprilie2018Piața Victoriei este blocată, joi, în intervalul 11.00 - 15.00, de cei aproximativ 10.000 de membri Sanitas, veniți din toată țara pentru a protesta împotriva prevederilor Legii salarizării, reglementări care au dus la scăderea semnificativă a unor lefuri din Sănătate. Mitingul de astăzi precede, potrivit sindicaliștilor, grevele programate pentru perioada următoare.

Angajații din Sănătate au reclamat scăderi uriașe ale veniturile, ca urmare a noilor reglementări în privința salarizării. Protestele mai mici care au avut loc, spontan, în ultima perioadă, în mai multe orașe din țară, s-au transformat, joi, într-un miting uriaș."Întâlnirea din 23 aprilie, dintre premierul României, miniștrii Sorina Pintea, Olguța Vasilescu, Eugen Teodorovici și managerii spitalelor din România a fost una dezamăgitoare pentru situația angajaților din sănătate. Rezultatul acestei discuții trebuia să fie un set de soluții pentru rezolvarea inechităților generate de aplicarea Legii 153/2017 și a noului Regulament de sporuri. Aflăm, cu indignare, că decidenții au hotărât CONSTITUIREA UNOR GRUPURI DE LUCRU care să găsească, în perioada următoare, aceste soluții; adică avem de-a face cu o tergiversare nepermisă a stării de confuzie și de nemulțumire deja existente în sistemul sanitar.  De asemenea, suntem surprinși să auzim că intenția părții guvernamentale este să excludă reprezentanții sindicatelor din discuțiile ce vor urma, privind aplicarea legislației salarizării. Atragem atenția, domnilor guvernanți, că această decizie este nu numai una care pune în pericol dialogul social pe termen mediu și lung; este și O ÎNCĂLCARE A LEGII. (...) Insistența guvernanților de a demonstra, în pofida realității, că noile reglementări salariale sunt foarte bune, precum și modul manipulator în care încearcă să transfere asupra sindicatelor vinovăția pentru degringolada din sistem confirmă că actuala putere se află în imposibilitatea de a corecta greșelile făcute în elaborarea legii salarizării. Auzim din nou aceleași declarații ale unuia dintre miniștri, care continuă să comunice public indiferența Guvernului față de decizia sindicală de a declanșa greva pentru apărarea drepturilor angajaților din sănătate și asistență socială.  Federația noastră a atras în permanență atenția că aplicarea legislației salarizării în forma actuală va dinamita sistemul sanitar și de asistență socială. Sanitas a amânat, până în acest moment, formele radicale de protest, crezând în bunele intenții ale guvernanților și sperând că la masa negocierilor vom putea, împreună, să găsim o modalitate echitabilă de a apăra drepturile membrilor noștri", au declarat liderii Sanitas.

În lipsa unei reacții din partea guvernanților, sindicaliștii vor face, pe 7 mai, o grevă de avertisment, iar pe 11 mai vor intra în grevă generală.

Back To Top