Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

pesta porcina tulceaFocare de pestă porcină africană în două județe vecine cu Prahova. Sunt 62 de cazuri în Ialomița, potrivit celei mai recente situații prezentate de ANSVSA, iar duminică autoritățile au confirmat și un focar apărut în Ilfov, într-o localitate de lângă București, existând suspiciunea că animalele au fost aduse dintr-o zonă unde evoluează focare ale bolii.

Prezența virusului Pestei Porcine Africane (PPA) a fost confirmată, de către Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință, la porcii dintr-o anexă gospodărească a unei stâne, situată în câmp, la o distanță de aproximativ 4 km de localitatea Tunari, în direcția localității Ștefănești, din județul Ilfov, a anunțat ANSVSA.

La fața locului au fost luate măsuri de urgență: "Anexa respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială și au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport și a fost dispusă uciderea porcinelor din anexa gospodărească și ecarisarea carcaselor". De asemenea, Centrul Local de Combatere a Bolilor Ilfov s-a reunit pentru a adopta planul de măsuri privind controlul și combaterea bolii, precum și pentru adoptarea zonelor de restricții.

Au fost recoltate probe pentru examene de laborator, de la animalele moarte și cele sacrificate, în total 15 capete, iar ancheta epidemiologică este în desfășurare. A fost declanșată, însă, și o anchetă a Poliției,  investigațiile preliminare indicând posibilitatea ca porcii bolnavi să fi fost aduși dintr-o zonă unde evoluează focare de PPA, a mai anunțat conducerea Autorității.

"ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic", au transmis reprezentanții ANSVSA.

Săptămâna trecută au fost închise focare de pestă din patru gospodării aflate în comuna Micula, din județul Satu Mare, diagnosticate la începutul acestui an.

În același timp, tot în ultima săptămână au fost anunțate focare noi în Călărași și Ilfov.

De asemenea, aproximativ 30 de focare încă evoluează în nord-vestul țării, în județele Satu-Mare, Bihor și Sălaj, iar peste 600 în sud-estul României, în Tulcea, Brăila, Constanța, Ialomiţa, Galați.

Back To Top