Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Primarii din Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea au lansat, sâmbătă, la Timişoara, Alianţa Vestului (AVE). Prin acest parteneriat, edilii vor să atragă fonduri europene direct de la Bruxelles, pentru proiecte comune.

Inițiativa urmărește să le ofere administrațiilor locale care aderă la acest parteneriat să depășească limitele impuse la nivel teritorial. "Am lansat Alianţa Vestului între Timişoara, Cluj-Napoca, Arad şi Oradea, iniţiativă menită să ne permită să facem mai mult decât am făcut până acum, să fim mai performanţi, să ieşim din tiparele pe care statutul nostru de primar ni le conferă la nivel teritorial, strict pe raza unităţilor unde ne-am asumat respoinsabilităţi. La baza platformei noastre stă Declaraţia de la Alba Iulia, promovăm câteva principii cum ar fi al dezvoltării comunităţilor. Obiective comune pe care le asumăm sunt accelerarea proiectului Autostrăzii Transilvania, susţinerea Autostrăzii Timişoara – Belgrad, dezvoltarea unui tren de mare viteză între cele patru oraşe, finalizarea centurilor, dezvoltarea aeroporturilor, a unei reţele de transport public intraregional şi interregional, creşterea mobilităţii ecologice prin proiecte de tramvai, troliebuz, metrou metropolitan, sprijinirea parteneriatului public privat prin proiecte de infrastructură”, a spus primarul din Timișoara, Nicolae Robu, citat de Mediafax.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că alianța ”nu este îndreptată împotriva guvernării de la Bucureşti, ci îşi propune să aibă locuri bogate în România. Are la bază principiul subsidiarităţii astfel ca decizia să fie luată de autoritatea cea mai apropiată de cetăţeni. Discutăm cu UE şi partenerii naţionali pentru a beneficia de fondurile UE. Regiunile noastre au avantaje competive cum ar fi inovare, resurse umane şi creativitatea umane, de ce să nu le fructificăm? Platfoma permite un contact direct cu Bruxelles-ul, ceea ce nu era permis până acum, deoarece România nu a făcut regionalizarea, şi deschide posibilitatea de a accesa fonduri europene direct de la Bruxelles".

De altfel, de la Cluj a și plecat, recent, o inițiativă concretă în spiritul descris de această alianță. La finalul lunii noiembrie, autorităţile din județ au trimis o adresă Guvernului şi Comisiei Europene pentru a modifica ghidul de finanţare a construirii viitorului Spital Regional de Urgenţă Cluj. "Nu suntem dispuşi să aşteptăm încă 10 ani până când Ministerul va face acest spital regional, ci suntem dispuşi să facem noi toată procedura, să accesăm noi aceşti bani europeni şi, în cursul anului viitor, să demarăm noi construirea acestui spital regional de urgenţă. Dacă Guvernul acesta doreşte să devolte această ţară, să lase autorităţile publice locale care pot să acceseze aceşti bani să o facă şi să ne permită să realizăm noi acest spital dacă dânşii nu sunt capabili", a declarat atunci Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Back To Top