Procurorii au lansat un apel către populație, în speranța că vor primi sprijini pentru depistarea persoanei implicată în uciderea unui nou-născut al cărui trup a fost găsit pe o bandă de sortare a gunoiului, din județul Ilfov.
Până acum se știe că victima este o fetiță care fusese născută la termen și că a fost ucisă cu o cruzime greu de imaginat.
"În data de 30.12.2018, pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost înregistrată o cauză penală în legătură cu decesul, în împrejurări necunoscute, a unui nou-născut de sex feminin. Din primele cercetări a rezultat că la data de 30.12.2018, în jurul orelor 1930, angajați ai unei societăți de sortare deșeuri menajere, cu punctul de lucru în localitatea Dragomirești Vale, jud. Ilfov, au găsit pe banda de sortare cadavrul unui nou născut. Deșeurile menajere între care a fost găsit cadavrul au fost colectate, în cursul zilei de 30.12.2018, de pe raza sectorului 1, din mun. București. Constatările preliminare ale medicului legist sunt în sensul că nou-născutul provine dintr-o naștere la termen, care nu a fost asistată medical și prezintă leziuni traumatice complexe produse prin lovire cu/sau/și de corpuri și planuri dure. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, în vederea identificării şi prinderii autorului faptei", au anunțat anchetatorii.
Aceștia au lansat un apel către populație, pentru identificarea autorului cumplitei fapte. "Având în vedere aria mare (raza sectorului 1 București) unde ar fi putut fi abandonat nou-născutul, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor necesare soluționării cauzei și al identificării autoarei faptei, vă solicităm sprijinul în mediatizarea cauzei. Pe această cale, rugăm cetățenii care cunosc detalii care ar putea să conducă la identificarea familiei nou-născutului să sune la 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție", se arată în mesajul Parchetului General.
Foto ilustrație