Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Peste 55.000 de cazuri noi de cancer s-au înregistrat în România în perioada ianuarie-septembrie 2018, anunţă Centrul Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică, arătând că numărul bolnavilor a crescut cu aproape 13.000 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017, transmite Mediafax. “În perioada ianuarie-septembrie 2018, s-au înregistrat 55.596 cazuri noi de cancer (incidenţa fiind de 380,3 %ooo locuitori) comparativ cu 42.883 cazuri noi de cancer (incidenţa fiind de 293,4 %ooo locuitori) în aceeaşi perioadă a anului 2017”, se arată într-un raport al Centrului Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică.

 

Numărul bolnavilor rămaşi în evidenţă în perioada ianuarie-septembrie 2018 a fost de 488.824, comparativ cu 469.624 care erau la evidenţă în aceeaşi perioadă a anului 2017. De asemenea, raportul mai arată că numărul de avorturi a scăzut în 2018 cu circa 6.000 de cazuri faţă de 2017. Astfel, în perioada ianuarie-septembrie 2018 au fost efectuate 37.892 de întreruperi de sarcină, comparativ cu 44.000 efectuate în aceeaşi perioadă a anului 2017.

 

Sursa citată mai anunţă că numărul bolnavilor de turberculoză în primele luni ale anului 2018 a fost de 9.058, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului 2017 s-au înregistrat 9.691 de bolnavi. De asemenea, şi numărul cazurilor noi de diabet zaharat a scăzut în primele nouă luni din 2018, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017, arată Centrul Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică.

“În perioada ianuarie-septembrie 2018, s-au înregistrat 49.287 cazuri noi de diabet zaharat (...) comparativ cu 56.654 cazuri noi de diabet zaharat în aceeaşi perioadă a anului 2017. Numărul bolnavilor rămaşi în evidenţă în perioada ianuarie-septembrie 2018 a fost de 1.091.415 comparativ cu 1.035.448 bolnavi rămaşi în evidenţă în aceeaşi perioadă a anului 2017”, se arată într-un raport al Centrului Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică.

Sursa: mediafax.ro

Back To Top