Mai multe prevederi din Legea 203/2018, privind măsuri de efcientizare a achitării amenzilor contravenționale, sunt în vigoare de la 1 ianuarie 2019. Nu există, însă, și norme de aplicae pentru aceste reglementări, iar avocații explică faptul că aplicarea amenzilor nu este ilegală, însă încasarea lor da, nefiind reglementată. Aceasta chestiune ar putea fi invocată de contravenineți, la nevoie, în instanță.
Legea a intrat în vigoare în luna august a anului trecut, la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, iar primele 17 articole ale acesteia se aplică de la 1 ianuarie 2019. Pentru a fi aplicabilă însă legea are nevoie norme de aplicare. „Normele de aplicare a prezentei legi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, până la 31 decembrie 2018”, spune legea 203 la articolul 23. Normele ar trebui să lămurească forma procesului verbal de contravenție, structura seriei de evidență a procesului verbal de contravenție, informațiile ce sunt parte a „situației PVC” care se trec în titlul de creanță electronică, procedura de prelucrare și transmitere a titlurilor de creanță electronică, inclusiv termenele aferente, modalitățile de plată privind încasarea amenzilor contravenționale.
„Părerea mea este că nu aplicarea amenzilor în sine este ilegală, ci, din punctul meu de vedere, oamenii nu sunt obligați să plătească amenzile. De fapt încasarea amenzilor este nereglementată și aceasta o face și nelegală, afirmă el. Încasarea amenzilor contravenționale se zice că se face prin modalitățile stabilite prin norme. Nu am norme, legea nu ar trebui să fie aplicabilă. Atât timp cât ai o lege în vigoare înseamnă că vechea lege își încetează efectele , nu înseamnă că normele de aplicare ale legii vechi pot veni să suplinească normele ce trebuiau date pe legea nouă. Aici se și schimba legea, prin introducerea contului unic”, a explicat avocatul Adrian Cuculis, pentru Digi 24.
Pe lângă faptul că majorează la 15 zile termenul de plată a jumătate din amenda aplicată, față de 48 de ore în trecut, legea conține prevederi importante privind instituirea unui cont unic în care se fac plățile către Trezorerie în contul amenzilor (față de plata la unități ale administrației locale). Legea nouă impune introducerea unui titlul de creanță electronic care preia informațiile din procesul verbal de contravenție, iar pe baza acestuia poate fi urmărită, la nivel național, încasarea amenzilor de la contravenienți, notează sursa citată.