Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Elena Arnăuţoiu, sora fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu, ea însăși devenită un simbol al luptei anticomuniste, s-a stins din viață duminică, la vârsta de 100 de ani.

 

Născută pe 12 aprilie 1919 la Nucşoara, Elena Ion Arnăuţoiu locuia de câteva decenii la Câmpulung Muscel. A petrecut aproape şapte ani de închisoare în teribilele penitenciare comuniste, şi-a pierdut patru fraţi şi părinţii.

Între 1949 şi 1958, în comuna argeşeană Nucşoara a fost organizată cea mai puternică şi lungă rezistenţă anticomunistă din Europa. Cei care au luptat împotriva regimului comunist au fost conduşi de fraţii Petre şi Toma Arnăuţoiu, frații Elenei. Grupul iniţial, format din 16 partizani, a fost susţinut de sute de oameni din comună, inclusiv de numeroase femei, printre care s-a numărat şi Elena Arnăuţoiu.

Într-un interviu acordat pentru Adevărul, în decembrie 2017, femeia se declara dezamăgită de situaţia actuală din România: ”Am 99 de ani şi am trăit toate epocile astea. Şi îmi dau seama câtă demnitate era pe vremea când era Regele, câtă cinste, câtă omenie, câtă respect. Era cu totul altă viaţă. Dacă ar mai fi trăit fraţii mei şi ar fi văzut ce se petrece în ţara asta ar fi fost dezolaţi. Şi-ar fi dat seama că au murit degeaba. Asta este... Cum a fost România noastră, cu oameni cinstiţi, cu oameni harnici şi primitori, oameni care aveau unde munci şi cum e acum... Unii mor de foame, alţii pleacă în ţări străine să îşi câştige pâinea de toate zilele. Ruşine pentru ţara noastră!”.

În august 2016, Elena Ion Arnăuţoiu a fost decorată de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler pentru curajul de a lupta împotriva regimului comunist.

Citiți mai multe pe adevărul.ro.

Foto: adevarul.ro

Back To Top