Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice și procurorii Parchetului General efectuează, marți dimineață, percheziții în București și în județul Ilfov, într-un dosar care vizează un fost funcționar public.

 

Surse judiciare citate de Mediafax scriu că acțiunile l-ar viza pe Marius Dănuț Carașol, fost șef Transelectrica.

"În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, constând în modalitatea frauduloasă de angajare în cadrul unei companii naționale de interes strategic, prin utilizarea unor documente falsificate ce atestau nereal, studii superioare necesare ocupării funcției în cauză. Prejudiciul reclamat este de peste 460 000 de lei, sumă cu care compania angajatoare s-a constituit parte civilă în procesul penal. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", au anunțat anchetatorii.

Update - Parchetul General a anunțat că inculpatul din acest dosar a fost reținut, pentru 24 de ore, iar în vederea recuperării prejudiciului de peste 460.000 de lei a fost instituit sechestru asupra a două imobile și a unui cont bancar.

Propunerea de arestare preventivă împreună cu dosarul cauzei au fost trimise la Judecătoria Sectorului 1 București.

Foto ilustrație

Back To Top