Timișoara este în continuare în alertă, după decesul a doi copii, de 9 zile și 3 ani, și a unei tinere de 29 de ani, mama unuia dintre ei, în blocul în care recent se făcuse deratizare. Alți aproape 30 de locatari au fost internați, în ultimele ore, și un al doilea imobil a fost evacuat. Între timp, anchetatorii au început audierile și au deschis dosar penal, până marți dimineață fiind reținut, pentru 24 de ore, patronul societății care a efectuat dezinsecția.
28 dintre locatarii blocului în care trei persoane au murit sunt internați, marți dimineață, a anunțat ministrul Sănătății, citat de Mediafax. Este vorba și despre 16 copii. Între timp, un al doilea imobil a fost evacuat, după ce s-a aflat că firma implicată în tragedia de pe str. Mioriței ar fi efectuat dezinsecție și deratizare și într-un apartament al blocului de pe str. Vaida Voievod, din municipiu.
Anchetatorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, la Timișoara, în urma celor trei decese înregistrate, sâmbătă, într-un bloc în care recent se intervenise pentru deratizare și dezinsecție (VEZI DETALII). Aceștia ar fi identificat și substanța chimică folosită. Potrivit tion.ro, este vorba despre fosfură de aluminiu, un compus anorganic, cu un grad înalt de toxicitate. Pesticidul, unul foarte ieftin, este folosit, de regulă, în industria prelucrării cerealelor, pentru combaterea rozătoarelor din depozitele de cereale. La om, toxicitatea apare datorită ingerării fosfurii de aluminiu sau prin inhalare, absorbție la nivelul pielii sau prin pătrunderea substanței prin leziuni. După ingerare, pesticidul eliberează rapid fosfină – un gaz toxic – în stomac, ceea ce provoacă o intoxicație sistemică.Sunt afectate inima, plămânii, rinichii și ficatul. Intoxicația se manifestă prin aritmii cardiace, acidoza, hipotensiune, edem pulmonar, amețeli, stări de greață, vomitat, ataxie, amorțeli, probleme digestive, cefalee, slăbiciune musculară, convulsii.
Debanat.ro scrie ă un nivel ridicat de substanță a fost descoperit etajele 3 și 4, unde locuiau și victimele decedate.
Procurorii au audiat două persoane, administratorul firmei Bistim-Dera, cea care a făcut deratizarea, şi administratorul blocului unde s-a produs tragedia.
Potrivit Mediafax, marți dimineață, patronul societății care a intervenit pentru deratizare în imobilul în care s-a petrecut tragedia a fost reținut.
Foto: tion.ro