Institutul Național de Sănătate Publică a dat publicității, joi, o nouă centralizare a cazurilor de gripă și infecții respiratorii înregistrate la nivel național.
Autoritățile au anunțat că, în perioada 27 ianuarie - 2 februarie, au fost raportate la nivel naţional 7022 cazuri de gripă clinică, răspândite pe întreg teritoriul ţării, un număr aproape dublu faţă de cele raportate în săptămâna precedenta (3645) şi faţă de cele raportate în aceeaşi săptămână a anului precedent S 05/2019 (3455 cazuri).
Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) a fost de 171.081, cu 17,5% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (145.622) şi cu 66,1% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (102.981), mai transmite INSP.
De la începutul sezonului au fost confirmate cu laboratorul numai 718 cazuri de gripă, din care 18 decese confirmate cu virus gripal: 12 tip A, subtip (H1)pdm09, 2 tip A, subtip H3, 2 tip B, 1 coinfecție de AH3+B şi 1 tip A. "În sezonul precedent, în perioada similară, au fost înregistrate 94 decese confirmate cu virus gripal (de 5,2 ori mai multe decât în actualul sezon), din care 73 tip A, subtip (H1)pdm09, 10 subtip H3, 10 A nesubtipat şi 1 coinfecție de A(H1)pdm09+AH3", se arată în documentul publicat de INSP.
Cele mai recente decese au fost confirmate chiar azi, la o femeie de 46 de ani din Mureș (decedată pe 4 februarie) și un copil de un an și jumătate din Neamț (decedat pe 5 februarie), ambii pacienți având condiții medicale preexistente și niciunul nefiind vaccinat anti-gripal.
"Având în vedere faptul că în această săptămână s-a înregistrat o creştere foarte mare (de peste 99%) a numărului de îmbolnăviri faţă de nivelul aşteptat (media aritmetica a numărului de cazuri raportate în trei săptămâni anterioare), activitatea gripală a evoluat cu intensitate înalta, cu extindere naţională, raportându-se un număr aproape dublu de gripe clinice comparativ cu săptămâna precedenta și rata pozitivităţii pentru virus gripal la cazurile testate de peste 60%, se concluzionează ca gripa evoluează epidemic", subliniaz autoritățile.
Deși se numără printre județele cele mai afectate, Prahova are numai patru cazuri de gripă confirmate cu laboratorul, din care două decesuri, la restul pacienților fiind vorba despre gripă clinică.