Categorie: Știri naționale

Vlad Dediu, președintele Uniunii Naționale a Studenților din România, a murit, sâmbătă, în urma unui stop cardio-respirator, la vârsta de numai 22 de ani.

 

Vlad Dediu s-a înecat sâmbătă dimineață, în zona cluburilor din Mamaia. Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 7.00, anunțând că o persoană a intrat în mare și nu a mai ieșit.

Tânărul a fost adus la mal în stare gravă. El a fost dus la spital și internat la Terapie Intensivă, dar organismul său a cedat câteva ore mai târziu, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

”Viața este un drum anevoios și fără un capăt vizibil. Din păcate, pentru unele persoane acel capăt apare prea devreme.

Cu durere în suflet, dorim să împătășim cu voi faptul că dragul nostru prieten și membru al familiei UNSR Vlad Dediu s-a stins din viață pe data de 11 iulie, în urma unui stop cardio-respirator. Un adevărat lider, voluntar și prieten se stinge din viață înainte de vremea lui, înainte de a-și vedea toate visele împlinite și cariera completă. Întreaga federație UNSR este alături de familia lui Vlad iar gândurile noastre sunt alături de el. Drum lin, Vlad!” este mesajul transmis de colegii săi de la UNSR.

Vlad Dediu tocmai absolvise Universitatea Politehnică.

Foto: magnanews.ro

Back To Top