Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale
emil_bocPreşedintele PDL, Emil Boc, a declarat sâmbătă că este de discutat dacă ar trebui să se declanşeze alegerile anticipate şi a salutat organizarea sesiunii extraordinare a Parlamentului, care "va întoarce pe toate faţetele situaţia politică din România".
Primul ministru Emil Boc a spus azi, într-o conferinţă de presă, că organizarea alegerilor anticipate trebuie discutată, însă a vorbit despre o posibilă devansare a scrutinului cu doar două luni.

De asemenea, Boc a ţinut să sublinieze că manifestaţiile de protest sunt organizate împotriva întregii clase politice nu doar a partidului pe care îl conduce.

Declaraţiile lui Boc:

- E important să păstrăm cadrul democratic, să respingem orice formă de violenţă stradală care ne poate compromite orice lucru bun pe care l-am făcut în democraţia românească din ultimii 20 de ani şi să intensificăm dialogul social şi politic.

- Salut ideea sesiunii extraordinare a Parlamentului pentru a putea merge mai departe în cadrul instituţional pe care îl avem.

- Discutăm dacă e mai bine să se facă (alegerile – n.r.) cu două luni mai repede decât ar fi programate, dacă se declanşează mecanismul alegerilor anticipate. E de discutat şi Parlamentul, luni, va întoarce pe toate faţetele această situaţie politică din România.

- Cel puţin în Bucureşti foarte multe accente ale protestelor sunt antisistem, adică oamenii pe bună dreptate au nemulţumiri cu privire la întreaga clasă politică din ultimii 20 de ani şi acest lucru se poate observa din declaraţiile lor, din formele de protest pe care le au în special în Bucureşti.

- Pentru întreaga clasă politică este semnul că e nevoie de un alt tip şi mod de a face politică, care să ţină mult mai mult cont de ceea ce gândeşte şi face cetăţeanul.


Cele două camere ale Parlamentului se vor reuni luni şi marţi în sesiune extraordinară. Luni, parlamentarii vor discuta despre situaţia actuală din România, iar marţi vor aniversa 153 de ani de la Unirea Principatelor (24 ianuarie 1859).
Back To Top