Categorie: Știri naționale

Prefectura Ilfov a anunțat, vineri, ridicarea carantinei pentru comuna Mogoșoaia, dar și prelungirea acestei măsuri pentru alte șase localități din apropierea Bucureștiului.

 

“În urma emiterii Ordinelor Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat dr. Raed ARAFAT, măsura de carantinare zonală se prelungește în orașul Bragadiru și în comuna Chiajna, începând cu data de 01.01.2021, ora 22:00, pentru o perioadă de 7 zile.

Prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru cele două localități ilfovene a fost propusă ca urmare a analizelor de risc zonă focar întocmite de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov și a avizelor emise de către Institutul Național de Sănătate Publică”, a anunțat inițial Prefectura Ilfov.

Ulterior, autoritățile au transmis o nouă informarea, privind prelungirea măsurii și în alte patru localități: “În urma emiterii Ordinelor Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat dr. Raed ARAFAT, începând cu data de 02.01.2021, ora 22:00, pentru o perioadă de 7 zile, măsura de carantinare zonală se prelungește în următoarele localități ilfovene: Corbeanca, Dobroești, Otopeni și Popești-Leordeni.”

Back To Top