Cinema City a anunțat redeschiderea tuturor cinematografele din rețea începând de joi, 27 mai.
„Din 27 mai 2021 porțile Cinema City se redeschid pentru toți aceia care au așteptat cu nerăbdare să-și reia locul în fotoliul lor confortabil de cinema, cu o cutie de popcorn în mână și cu inima deschisă pentru a porni în noi aventuri de neuitat. După o îndelungată pauză de peste 1 an, (...) Cinema City reintră în acțiune: echipa e gata să te întâmpine în noi universuri cinematografice, 27 de multiplexuri cu 242 de săli de cinema din 20 de orașe își deschid ușile pentru a te primi cu căldură, în timp ce peste 40.000 locuri sunt pregătite pentru a face față entuziasmului nestăvilit al iubitorilor de cinema”, au transmis reprezentanții rețelei.
Potrivit acestora prima săptămână la film aduce în cinematografele Cinema City filme premiate, filme fantastice, de comedie și acțiune:
- direct de pe covorul roșu al Premiilor Oscar: NOMADLAND (3 premii Oscar pentru cel mai bun film, cea mai bună actriță, cel mai bun regizor), ANOTHER ROUND (Oscar pentru cel mai bun film străin, cu Mads Mikkelsen) iar, de la Pixar, SOUL (Oscar pentru cea mai bună animație)
- filmul românesc răspunde și el chemării Marelui Ecran aducând în prim plan câștigătorul Ursului de Aur la Berlin, BABARDEALĂ CU BUCLUC SAU PORNO BALAMUC
- Robert de Niro, Morgan Freeman și Tommy Lee Jones se întorc în comedia THE COME BACK TRAIL, Liam Neeson revenind în forță în filmul de acțiune THE MARKSMAN
De 1 iunie, vă puteți bucura din plin de avanpremierele mult așteptate:
- CRUELLA, cu Emma Stone în rolul faimosului personaj negativ din 101 Dalmațieni și
- TOM & JERRY care vă cheamă să aniversăm împreună 80 ani de la prima lor apariție.
“Urmează o vară incendiară, plină de surprize, în care vei reîntâlni eroi dragi, vei trăi noi aventuri și vei experimenta emoții de neegalat: FAST & FURIOUS 9, CONJURING 3, A QUIET PLACE 2, BLACK WIDOW, HOTEL TRANSYLVANIA: Transformania sau THE SUICIDE SQUAD fiind doar câteva dintre titlurile anunţate”, au mai transmis aceștia.
În Prahova funcționează cinematografe ale rețelei în incinta centrelor comerciale Ploiești Shopping City și AFI Ploiești.