Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista zonelor cu risc epidemiologic. Bulgaria a intrat pe lista verde, cu o rată de infectare sub 1,5 la mie.
În aceste condiții, cei care se întorc în țară din Bulgaria nu mai sunt obligați să stea în carantină sau să prezinte un test PCR negativ.
Deocamdată, pentru persoanele care revin din alte zone preferate de turiștii români, precum Grecia și Turcia, restricțiile se mențin. Ba chiar, dacă în Turcia rata infectărilor a scăzut semnificativ, în Grecia se înregistrează o creștere care o apropie de zona roșie.