Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Explozie urmată de un incendiu cu flacără deschisă și degajări de fum la stația de amoniac III, din cazul combinatului Azomures
Categorie: Știri naționale

O explozie s-a produs, în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 1, la Combinatul chimic Azomureș.

“În dimineața zilei de 7 iulie 2021, pompierii militari din cadrul ISU Horea al Județului Mureș au fost solicitați să intervină de urgență la Combinatul Azomureș, unde a avut loc  o explozie urmată de un incendiu cu flacără deschisă și degajări de fum la stația de amoniac III, din cadrul combinatului chimic amintit anterior.

În urma evenimentului a rezultat o victimă cu fractură la membrul superior drept, conștientă, transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Târgu Mureș, pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impun acesteia.

Pompierii militari au acționat rapid în vederea localizării incendiului, acesta manifestându-se local, la nivelul aparaturii din proximitate și la capetele de țeavă, în sprijinul lor venind și un echipaj CBRN, pentru efectuarea măsurătorilor specifice în cazul producerii unor astfel de situații de urgență care implică substanțe periculoase.

În acest sens, în scopul prevenirii populației din zona limitrofă a operatorului economic   a fost transmis un mesaj RO-ALERT, fiind precizat faptul că evenimentul nu prezintă pericol pentru cetățeni.

Coloana de sinteză de la instalația de amoniac unde a izbucnit incendiul a fost depresurizată, incendiul a fost lichidat, iar în aceste momente, preventiv, zona este supravegheată în continuare de echipajele de intervenție. De asemenea, până la acest moment, nu au fost depistate substanțe periculoase în atmosferă”, a anunțat, miercuri dimineață, Departamentul pentru Situații de Urgență.

Acum doar cinci zile, un eveniment similar care a avut loc la Petromidia s-a soldat cu decesul unui muncitor și rănirea altor cinci.

Alertă în mai multe județe

DSU a anunțat că au fost alertate echipajele din județele limitrofe, iar la locul evenimentului au fost alocate resurse din cadrul ISUJ Mureș, după cum urmează:

- 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă;

- 1 autospecială pentru descarcerare;

- 1 autospecială CBRN;

- 1 autoscară;

- 5 ambulanțe SMURD (1 terapie intensivă mobilă cu medic);

- 4 ambulanțe SAJ;

- 1 punct de comadă mobil;

- 2 autospeciale de primă intervenție și comandă.

L misiune a intervenit și Serviciul privat pentru situații de urgență cu trei autospeciale de stingere.

O echipă  de experți din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență  condusă de adjunctul inspectorului general al IGSU se va deplasa la Târgu Mureș în vederea  evaluării tuturor aspectelor strâns legate de  prevenirea unor astfel de situații de urgență, potrivit informării transmise DSU.

Azomureș a anunțat cauza probabilă a exploziei

Într-un comunicat de presă transmis de Azomureș în cursul nopții, reprezentanții combinatului au anunțat că că “nu se înregistrează emisii de amoniac la nivelul platformei sau în afara ei. La faţa locului se afla acum reprezentanţii autorităţilor. Nu există pericol pentru comunitate”. “În timpul manevrelor de pornire a uneia dintre instalaţiile de producere a amoniacului de pe platforma Azomureș a avut loc o explozie, urmată de un incendiu. O persoană a fost rănită, a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi este în afara oricărui pericol. Au intervenit pentru stingerea incendiului pompierii din cadrului serviciului propriu şi cei de la ISU Mureş. Situaţia este acum sub control, este monitorizată de autorităţi, instalaţia unde a avut loc incendiul fiind oprită complet”, a mai precizat sursa citată.

Operatorii instalației au identificat cauza probabilă a exploziei, aceasta fiind anunțată într-o declarație de presă susținută, miercuri  dimineață, la la sediul Azomureș, de prefectul Mara Toganel, prim adjunctul ISU Mureş, Cristian Buhainu, şi directorul Uzinei Chimice Azomureș, Ovidiu Crăciun. Aceștia au prezentat primele informaţii ale cauzei incidentului tehnic, “fiind vorba de fisurarea unei conducte prin care se transporta gaz de sinteză la presiune foarte mare. Operatorii instalaţiei au aplicat procedurile specifice, au izolat din punct de vedere tehnic zona afectată şi au oprit în siguranţă instalaţia Amoniac 3”.

Totodată, oficialii au anunțat că au anunțat că bărbatul rănit a fost externat din Serviciul de Urgență.

Back To Top