Mai multe organizații anunță un protest care va avea loc marți seară, în Piața Victoriei din București, la exact trei ani de la evenimentele din 10 august 2018. Organizatorii, printre care “Declic”, “Corupția ucide” și “Evoluție în Instituție”, cer astfel soluționarea dosarului “10 august” și pedepsirea persoanelor responsabile pentru evenimentele de acum trei ani.
“Au trecut trei ani de când manifestația pașnică din 10 august 2018 - Piața Victoriei a fost spulberată cu violență de către autoritățile statului, cu ajutorul Jandarmeriei Române, încălcând drepturile cetățenilor care își manifestau în stradă nemulțumirea cu privire la modificările legislative din domeniul Justiției.
Diasporenii veniți să protesteze în țară au fost tratați de către statul român cu gaze, bastoane, calomnii și manipulările de la televizor.
Sebastian Cucoș, Cătălin Sindile, Laurențiu Cazan, șefii Jandarmeriei care au executat represaliile, cât și colonelul Paraschiv - «dirijorul»- nu au fost pedepsiți pentru violențele pe care le-au săvârșit în stradă.
Lui Carmen Dan, ministrul de Interne de pe atunci, nu i-a fost atribuită nicio pedeapsă pentru folosirea Jandarmeriei ca armă în războiul pe care îl purta puterea cu protestatarii.
Legătura cu Liviu Dragnea nici măcar nu a fost stabilită de către anchetatori.
Procurorul Doru Stoica, cel care a clasat dosarul, a restituit telefoanele părților implicate fără să facă o percheziție informatică. Efectul acțiunii sale poate duce la neclaritatea probelor rămase și la soluționarea cazului superficial, fără ca vinovații să fie pedepsiți în conformitate cu actele lor.
Giorgiana Hosu, fosta șefă DIICOT, cea care a instrumentat cu rea voință dosarul #10august, astfel încât acesta a fost clasat, s-a pensionat recent, la vârsta de 49 de ani”, scriu organizatorii pe pagina de Facebook dedicată evenimentului “Vrem vinovații pentru #10AUGUST2018!”.
Protestul ar urma să înceapă la ora 19.00, în Piața Victoriei
“Astăzi, dosarul #10august este redeschis, iar tergiversarea lui a dus la anularea și distrugerea unor probe care nu mai pot fi recuperate. Acesta se va întoarce la procurorii militari unde istoria ne-a învățat că ajung să zacă dosare istorice chiar și decenii întregi (Ex: Mineriade, Revoluție).
Ieșim în stradă să cerem pedepsirea vinovaților pentru represaliile din 10 august 2018, printr-o anchetă corectă, reală, în spiritul și litera legii și care să aibă o durată rezonabilă de timp!
VREM DREPTATE PENTRU 10 AUGUST!”, au adăugat organizatorii, în mesajul publicat pe rețelele de socializare.