Categorie: Știri naționale

A fost fraudă la examenul de Bacalaureat de miercuri dimineaţă, chiar în timp ce se susţinea proba de profil. Cinci elevi prinşi încercând să trişeze au fost eliminaţi din examen, cu interdicţie de a se prezenta la următoarele două sesiuni, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Frauda de la Bacalaureatul de toamnă a apărut după ce, pe un grup de Facebook, au fost postate subiectele şi rezolvările la probe, relatează Antena 3. Astfel, chiar în timpul probei de la Bacalaureatul de toamnă, elevii din sălile de examen ar fi avut acces la rezolvări.

"Sunt cinci situaţii în care au fost semnalate aceste fraude. Avem în atenţie, sunt cinci săli de clasă, în cinci licee din cinci judeţe diferite: un liceu din Brăila, din Braşov, din Gorj, din Dolj. Cunoaştem aceste licee, cunoaştem sălile de clasă, se identifică inclusiv poziţia elevilor şi cu siguranţă vor fi eliminaţi din examen şi vor avea o interdicţie de a se mai prezenta un timp. Am venit cu foarte multe măsuri în sprijinul conştientizării ideii de corectitudine a examenelor. Cei care nu au înţeles acest lucru vor suferi cele mai drastice măsuri: eliminarea din examen", a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Un elev din Târgu Jiu este considerat responsabil

Potrivit aceleiaşi surse, un elev din Târgu Jiu este cel care a fotografiat subiectele de la Bacaluareat 2021 proba de toamnă şi le-a postat pe internet, lucrul acesta fiind, evident, interzis.

Elevul a fost identificat după codul de examen. Ulterior, reprezentanţii unităţii de învăţământ au chemat Poliţia şi tânărul a fost dat afară din sala de examen, mai arată Antena 3.

Back To Top